… Gata-gata să plec de la ultima conferinţă de presă a Naţionalului bucureştean fericit, mândru că vom avea un veritabil Templu al Thaliei. Un Teatru Naţional cum altul nu-i, care, dacă ar fi inclus şi o sală de operă, ar fi putut rivaliza cu vestitul „Lincoln Center” din New York. Prezentarea noii clădiri a Naţionalului, prin imagini încântătoare, a născut un sentiment tonic de bucurie, în vremuri aflate sub cruntă criză financiară. Prima scenă a ţării - la ora actuală un şantier unic în lume pe 60.000 de metri pătraţi - va avea şase săli ultramoderne, cinci dintre ele cu mecanisme de transformare (stil clasic, italian, elisabetan), dar şi şase săli de repetiţii, altă premieră absolută. În iunie, Sala Mare va deveni şantier, însă se încearcă adaptarea unor spectacole pentru celelalte săli, inclusiv în cele două nou-inaugurate (Mică şi Media). Tot acest complex uluitor ca arhitectură şi funcţionalitate va beneficia şi de o superbă terasă, pe acoperiş, unde va fi şi un spaţiu pentru teatru în aer liber, dar şi de multă verdeaţă, afară, ca la Londra.

… Starea de vis cu ochii deschişi s-a risipit în final, când directorul general al Naţionalului bucureştean, Ion Caramitru, a oftat adânc, făcând o mărturisire gravă, ca un S.O.S.: „Mi-e teamă să nu putem întreţine această minune de Teatru Naţional”!

… Automat ne-am gândit la drama tuturor teatrelor din România, unde bugetul a scăzut din nou, uneori înjumătăţindu-se, dar cheltuielile de întreţinere s-au triplat în timp ce veniturile proprii trebuie să crească - susţin ordonatorii principali de credite - cu 50%!?! Una dintre aberaţiile celor rupţi de realitate... Altă aberaţie o reprezinţă imposibilitatea angajării de personal, chiar şi în cazul în care ne-au părăsit atâţia actori de legendă în ultima vreme!?!... TNB-ul, spre exemplu, în urma pierderilor obiective de actori, beneficiază doar de 370 de oameni! Iar proiectul de memorandum înaintat Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional pentru cele 77 de posturi vacante se pare că-i sub umbra neagră a FMI-ului, care loveşte şi lumea teatrului… Cum nu ajungeau toate acestea, mai există şi aberanta problemă a drepturilor de autor, neputându-se juca, fără probleme, autori de referinţă decât după 70 de ani de la dispariţia acestora!?! Deocamdată, nu Eugen Ionescu, pentru că fiica sa, Marie France, s-a supărat pe nu ştiu cine din România şi permite la doar două-trei persoane să-l monteze pe părintele absurdului scenic; nu Mihail Sebastian, pentru că moştenitoarele din Franţa s-au aflat în litigiu cu numitul Copyro; mai nou, aud şi de „probleme” cu Marin Sorescu!?! Cum cei trei mari scriitori (şi alţii!) sunt bunuri naţionale, ei trebuie să bucure şi noile generaţii! Fără toane (familii, colectorii drepturilor de autor) sau aşteptarea celor 70 de ani!

… Aberaţii pe care, pentru salvarea Teatrului românesc, sunt obligate să le înlăture, prin legi clare, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Comisia senatorială de cultură a Parlamentului, Guvernul României!