… Patru zile (4-7 aprilie) a fost sărbătoare în lumea studenţilor de la UNATC (Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică) I.L. Caragiale. A fost un Festival deosebit, de la titulatură („Uşi deschise”) la conţinut. Timp de patru zile, spectatorii iubitori de frumos, curioşii de culisele teatrului au pătruns în magica lume a creatorilor de frumos, unii cu gândul de a ajunge curând cursanţi la UNATC. Au urmărit - devenind studenţi o zi - ateliere şi cursuri de actorie, regie, de mânuirea marionetelor, workshop-uri, scenografie, scene de dans, scrimă, discuţii despre jurnalism teatral, teatrologie, filmologie. Toate purtând girul unor nume grele ale scenei (şi ecranului) româneşti, de la rectorul Adrian Titieni, Gelu Colceag, Alexa Visarion, Mihai Gruia Sandu, Tania Filip, Doru Ana, Radu Gabriel, Cristian Pepino la Ion Toboşaru, Ludmila Patlanjoglu, Manuela Cernat, Laurenţiu Damian şi alte stele devenite şlefuitoare de talente.

Şi această a XVII-a ediţie a Festivalului „Uşi deschise” s-a vrut o viziune de ansamblu a ceea ce se face în cea mai mare „uzină de creatori de Frumos” din ţară, UNATC, ultima denumire a IATC-ului (înfiinţat în 1954, devenit Academie în 1990 şi ajuns Universitatea de astăzi în 1998). Istoria zămislirii actorilor începe însă în 1834, când a fiinţat întâia facultate de teatru din România. De atunci, un drum lung, luminat de cărturari şi ucenici vrăjitori hărăziţi de Dumnezeu să îmbogăţească prin artă sufletele muritorilor. Cum s-a întâmplat şi acum, cu a XVII-a ediţie a „Uşilor deschise”, din care studenţii anului III şi de la Master, împreună cu maeştrii lor au făcut o Sărbătoare a tuturor iubitorilor de teatru. Nu doar prin munca din ateliere, workshop-uri, adevărurile neştiute marelui public din naşterea reprezentaţiilor, dar şi prin spectacole bine articulate, oricând bune pentru scene profesioniste. Amintesc dinamicul musical „Chicago”, piesele „O anecdată provincială”, „Priveşte înapoi cu mânie”, „Elixir, „Equus” şi aşa mai departe (din păcate, dramaturgia autohtonă şi în acest caz în suferinţă!). Spectacolele prezentate cu uşile deschise au însemnat semne certe că există, în continuare, tineri talentaţi, pasionaţi de arta teatrală. Marea problemă este când vor ajunge ei angajaţi de drept în trupe profesioniste, unde le este locul?

… Întrebare nu doar logică, dar şi gravă, pentru că actuala legislaţie în materie, învechită şi iresponsabilă, interzice de vreo şase ani angajarea de personal în teatrele de stat. Sigur, cei mai talentaţi prind câte un contract de colaborare, câţiva se iluzionează cu teatrele particulare, fără condiţii pentru a se face artă cu adevărat. Dar ceilalţi care termină facultatea?! Şi nu este vorba doar despre UNATC, căci mai există şi atâtea facultăţi particulare (poate prea multe!), aşa încât absolvenţii devin, volens-nolens, şomeri cu diplomă de actor! Chiar nimeni, acolo, sus, la Minister, Parlament, Guvern, nu se gândeşte să rezolve această aberantă stare de „uşi închise” noilor valori?