... Dramaturg din elita universală, germanul Bertolt Brecht a revenit, în ultima stagiune, pe scenele bucureştene. La Odeon, „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită” (montată de Horea Popescu, în ’63, pe aceeaşi scenă, când se numea Teatrul Giuleşti, cu Ştefan Mihăilescu-Brăila), în timp ce ultima premieră la Teatrul Mic este „Mutter Courage” (prezentată, în ’99, de Teatrul Bulandra, în regia Cătălinei Buzoianu, cu Mariana Mihuţ în rolul principal). Două argumente pentru „teatrul epic”, creat de expresionistul Brecht, în care scenele narative (susţinute de songuri şi concluzii) nu trebuie să apeleze la sentimentele spectatorului, ci la raţiunea lui, la atitudine fermă.

… Sub acest unghi, ultima premieră de la Teatrul Mic se distanţează de stilul Brecht, fără a-l trăda, remarcabilul director de scenă Victor Ioan Frunză punând accent tocmai pe sentimentele născute de război. În fond, cruzimile războiului sunt oricând dureri umane, ieri, astăzi… „Mutter Courage şi copiii ei” (titlul complet al profundului text brechtian) înseamnă viaţa unei comerciante - simbol de forţă psihică, de spirit întreprinzător şi raţiune maternă - care face afaceri pe timp de război pentru a-şi creşte cei trei copii (doi băieţi şi o fată mută), aflaţi în fiecare clipă cu moartea-n faţă şi în spate. Lupta cu viaţa şi cu moartea este dusă de „Mama Curaj” în spatele tranşeelor (excelent decorul Adrianei Grand), nu cu puşti şi grenade, ci cu sentimente, cu sufletul ei aparte, o bătălie cu limitele fizice şi morale. Femeia-bărbat Anna Fierling, supranumită Mutter Courage, s-a zbătut să-şi salveze cei trei copii de ororile războiului, însă i-a pierdut pe toţi trei, cumplită înfrângere fizică în lupta cu destinul, căci, moral, ea rămâne o învingătoare. Într-o lume în care, dacă toate au un rost, „au un rahat”, cum pune punctul final tulburătorul monolog al eroinei.

… Prin acest spectacol de excepţie (cu o parte a doua încântătoare estetic), realizat de mâna sigură şi ideile clare ale extraordinarului Victor Ioan Frunză, Teatrul Mic revine în prim-planul vieţii teatrale româneşti, acolo unde s-a aflat cândva. Este succesul unei echipe avide de bucuria jocului elevat, în care unii actori au dat veritabile recitaluri. Marea surpriză a reprezentat-o tânăra Ilinca Manolache (fiica Rodicăi Negrea şi a regretatului Dinu Manolache), absolut uluitoare în rolul lui Kattrin, fata mută, ea sclipind cu fiecare gest, fiecare urlet interior, cu zbuciumul inocent de viaţă şi iubire înecat în blestemul tăcerii. Efigie perfectă a contrastului, fragilitate fizică - forţă morală, minunata Rodica Negrea. Superb Mircea Rusu, în partea a doua, în bucătarul afemeiat, etalând, prin songurile interpretate, o neaşteptată voce. Admirabili Claudiu Istodor, în rolul preotului militar, şi Andreea Grămoşteanu (prostituata Yvette amintind de lumea cabaretului dragă lui Brecht); notabil Avram Birău în rolul mic al spionului. Un alt Brecht, de astăzi, plin de metaforă şi sentimente profunde, într-o lume, crudă, crudă...