Main menu

header

mircea m ionescu…Ani mulţi, conceptul de „teatru dunărean” a însemnat mai mult o metaforă decât o realitate. „Festivalul Teatrelor Dunărene”, de la Giurgiu, născut, cu pasiune, acum 15 ani, asigura cadrul, însă, în fond, veneau cam aceleaşi teatre de pe cursul Dunării cu un spectacol (uneori oarecare!), şi totul se repeta anul următor. Nu era rău, dar, parcă, se putea ceva mai mult. Ceea ce s-a şi întâmplat acum un an, când directorii teatrelor din Giurgiu şi Ruse au cutezat să realizeze o premieră absolută în istoria teatrală a României şi Bulgariei: un spectacol creat împreună. El s-a născut, cu entuziasm şi sacrificii, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” de I.L. Caragiale s-a jucat în aceeaşi seară, pe aceeaşi scenă (la Giurgiu sau Ruse), în română şi bulgară, în două viziuni regizorale! A fost un succes, cu aplauze pentru ineditul coupe româno-bulgar şi la Bucureşti şi Sofia, şi metafora a devenit realitate.

…O realitate ce a deschis imediat poarta spre un Atelier European de Teatru la Ruse, cu invitaţi din România şi Bulgaria în prima ediţie (anul trecut, o dată cu naşterea „Conului Leonida” bilingv). Ediţia din acest an s-a ţinut, cu succes, săptămâna trecută, tot în frumosul Teatru „Sava Ognianov” (director Orlin Dyakov, actor, dramaturg, regizor) din Ruse, oraşul care şi-a depus candidatura să fie capitala culturală a Europei în 2019! Invitaţi-directori de teatre din România (Giurgiu - „Tudor Vianu”, Bucureşti - „Odeon” şi „Masca”), Bulgaria (Ruse şi Sofia), noutatea fiind lărgirea „spaţiului dunărean” prin prezenţa conducătorului Teatrului Academic din Ulm (Germania). Toţi cu idei, într-un Simpozion de lucru, în stare să genereze optimism, într-o perioadă financiară dură, de la atragerea activă în Proiectul „teatru dunărean” şi a unor creatori din Austria, Serbia, Ungaria, Slovacia până la visul unui vapor plin cu actori care să străbată bătrânul Danubius cu spectacole. Aşa cum a făcut, cu ani în urmă, remarcabila regizoare Cătălina Buzoianu, care a prezentat un spectacol în mari porturi mediteraneene. Cum, într-un fel, face şi Teatrul Academic din Ulm, care, cu autobuzul propriu, străbate Europa şi atrage studenţi într-un program intensiv de realizare a unei piese în limba ţării unde a ajuns teatrul pe mai multe roţi.

…Această a doua ediţie a Atelierului European de Teatru de la Ruse a oferit şi patru spectacole, dintre care „Ascensiunea lui Arturo Ui nu poate fi oprită” de Bertolt Brecht, prezentat de Teatrul Odeon, a entuziasmat asistenţa, ziarul „Utro” („Dimineaţa”) din Ruse scriind a doua zi: „Am văzut un spectacol incredibil”. De ţinută şi producţiile Teatrului „Sfumato” Sofia („Medeea, maică-mea” de Ivan Dobcev); Teatrului „Masca”, cu spectacolul non-verbal „Ţara în care îngerii vin degeaba” după Gabriel Garcia Marques, în inconfundabilul „stil Mălaimare”; „Sava Ognianov” Ruse („Medeea”, o superbă realizare după Euripide, Anouilh şi Dreiser, despre care s-a scris în acest spaţiu). Semne certe că Dunărea este… europeană, ca şi teatrul creat în ţările din aval!