Main menu

header

…Intitulat „Poveşti pentru copii. Spectacole de colecţie”, Festivalul Internaţional al Teatrului de Animaţie, organizat (excelent) de Teatrul Ţăndărică în perioada 14-24 noiembrie, a însemnat realmente o Gală de excepţie! Nu doar 70 de spectacole (multe „de colecţie”!) din 10 ţări (Anglia, Bulgaria, Croaţia, Franţa, Germania, Hong Kong - China, Italia, Polonia, SUA şi România). Nu doar poveşti fascinante pentru prichindei, în noi şi noi versiuni scenice: „Albă-ca-zăpada”, „Mica Sirenă”, „Fata babei şi a moşneagului”, „Frumoasa şi bestia”, „Motanul încălţat”, „Pinocchio” - toate producţii ale Teatrului Ţăndărică; „Inimă rece” - Teatrul Ciufulici, Ploieşti; „Punguţa cu doi bani” - Teatrul Căluţul de Mare, Constanţa, şi la Teatrul Ţăndărică; „Capra cu trei iezi” - Teatrul Luceafărul, Iaşi, şi la Teatrul Ţăndărică; „Cenuşăreasa” - Teatrul independent Mag, Bucureşti; „Cocoşelul neascultător” - UNATC, Bucureşti; „Sophie şi uriaşul” - Teatrul Gong, Sibiu; „Oblio” - Teatrul Bacovia, Bacău; „Universul din lanterna magică” - Teatrul Prichindel, Alba Iulia; „Crăiasa zăpezii” - Teatrul Puck, Cluj-Napoca; „Păcală” - Teatrul Gulliver, Galaţi…

…A IX-a ediţie a fost o sărbătoare şi pentru cei mari, cu spectacole de ţinută estetică, superbă fantezie ludică, narativă şi tehnică, cun evantai de stiluri, mai toate moderne (multe nonverbale), deşi temele alese ţin de tradiţia filosofiei universale. Cum au fost „Vieţile sfinţilor din cartier”, al remarcabilei Agata Kucinska, de la Teatrul Ad Spectatores - Wroclaw, Polonia; „Sfânt”, tulburătoare producţie a Teatrului de Stat Sofia, Bulgaria; „Călătorie spre Soare Apune”, fascinant spectacol de umbre şi pantomimă, coproducţie Hong Kong - China şi Teatrul Ţăndărică; dinamicul „Tragedia omuleţului” - Trupa maghiară a Teatrului Ariel Tg. Mureş (păcat că nu s-a oferit şi o subtitrare în limba română şi engleză!); „Măiastra” - Proiect independent Ilona Hrestic; „Uşa” şi „În larg” - producţii UNATC; parabola nonverbală „Golem” şi minunatul „Candid” - ambele creaţii ale Teatrului Ţăndărică.

…Această ediţie a reprezentat şi un superb curs de istorie a animaţiei, româneşti şi mondiale. Directorul festivalului (totodată şi al Teatrului Ţăndărică), remarcabilul Călin Octavian Mocanu, a pregătit şi un excelent evantai de colocvii şi ateliere, majoritatea de mare valoare, cu invitaţi din Franţa (Iulian Furtună), China (Li Jianxin), Polonia (Agata Kucinska), SUA (Manon van de Water), Germania (Thomas Lang) şi România. M-au încântat pur şi simplu atelierul distinsei doamne regizoare Maria Mierluţ („Confesiuni cu o păpuşă”) şi seara maestrului Cristian Pepino, din a cărui superbă prezentare (susţinută cu imagini) am văzut ce superbe păpuşi şi costume au creat pentru spectacole de animaţie şi titani ai artei universale: Pablo Picasso, Joan Miro, Amedeo Modigliani, Paul Klee! Semn că sublima copilărie rămâne o stare de spirit, fără vârste, care de secole se modernizează, dar, contrar unor teoreticieni rupţi de realitate, nu vrea să-şi piardă puritatea şi nevoia de visare…