…Despre secolul trecut - pentru cei mai mulţi „secolul vitezei” - unii au spus că este „al religiei”, alţii că-i „al fotbalului”. Nici n-a început bine acest zbuciumat secol XXI şi în lumea teatrului s-a şi decretat că-i „veacul regiei”. Sintagma a fost lansată recent la Sibiu, în plin Festival Internaţional (al treilea ca mărime în Europa, după cele de la Edinburgh şi Avignon!) şi reprezintă o serioasă temă de meditaţie. Read more: „Secolul regiei“ a luat-o razna! …Există şi un asemenea lăcaş. Îl puteţi descoperi în tot misterul lui la Teatrul Mic, unde ultima premieră se numeşte enigmatic „Hotelul dintre lumi”. Autorul, Eric-Emmanuel Schmitt, cel mai jucat din Hexagon în ultimii 15 ani. Firesc să-l fi întâlnit pe francez şi la Bucureşti, în ultimele stagiuni, la „Nottara”, unde i s-au montat „Vizitatorul” şi „Variaţiuni enigmatice”, două texte reprezentative pentru un „doctor în filozofie”. Read more: Hotelul dintre cer şi pământ ...Ultima premieră de la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti are un titlu-magnet: „Regele pomanagiilor”. Este dramatizarea romanului lui Israel Zangwill („King of Schnorrers”), scriitor umorist şi gazetar evreu născut şi trăit la Londra. Cartea a apărut în Anglia în... 1864 (ultima traducere în română în 1993), dar parcă este scrisă astăzi. Pentru că tratează cu umor, însă şi cu tristeţe, o îndeletnicire de când lumea, cerşetoria - „ocupaţie fără anotimpuri”, cum spune un personaj. Sedus de fiorul dramatic al volumului, ca şi de actualitatea temei, neobositul actor-regizor (în ultimul timp mai mult lăudatul regizor-actor!) Dan Tudor a „tradus” romanul pentru templul Thaliei şi a ridicat un spectacol aplaudat la scenă deschisă. Read more: Şarlatanii vechi şi noi …Dacă ajungi lângă Turnul cu ceas din Giurgiu, inspirat restaurat, nu poţi să nu fii atras de teatru, când sus, pe clădirea „Valahului”, citeşti un banner mare: „Vin la teatru pentru că mă iubesc pe mine”! Şi giurgiuvenii se iubesc, sala fiind plină ochi la cele două premiere din această primăvară. Read more: Jocul de-a viaţa …O săptămână de comedie adevărată. FestCo, ediţia a VII-a. Dacă-i Festival de Comedie Românească, amfitrion firesc, Teatrul de Comedie. Cu opt teatre autohtone (Arad, Baia Mare, Constanţa, Focşani, Tulcea; „Comedie”, „Metropolis”, „TNB”- din Capitală) şi câte unul din Luxemburg (cu „Mansardă la Paris”, de Matei Vişiniec, cu regizor român - Radu Afrim şi trei interpreţi de-ai noştri, Constantin Cojocaru, uluitor în rolul lui Cioran, Elena Popa şi Andrei Elek) şi Franţa (cu „Scaunele” de Eugen Ionescu). Oferte atrăgătoare, de ţinută, de la piese la montări şi interpretări. Un merit aparte l-au avut organizatorii, cu „locomotiva” George Mihăiţă peste tot, dar şi cu selecţionerul unic al Festivalului, valorosul critic Ion Parhon (recent i-a apărut volumul „Pe repede înapoi”, o încântătoare arhivă sentimentală a spectacolului). Eveniment dublat de Concursul de piese româneşti şi de inaugurarea Cafenelei „La Comedie”, cu Proiectul „Comedii uitate” (al însetaţilor de frumos Ion Cristescu şi Mircea Ghiţulescu) - debut cu savurosul spectacol-lectură „Neguţătorul de ochelari” (de Tudor Arghezi), prezentat de Dan Tudor, Mihaela Teleoacă şi Marius Drogeanu. Read more: Steaua cu multe nume …A 17-a Gală UNITER a trecut, comentariile continuă. Numai o analiză lucidă a palmaresului poate alunga „Norii” (nu premiera lui Dan Tudor, după Aristofan, din acest week-end, la TNB!) ce pot umbri sărbătoarea teatrului românesc, împiedicând evenimentul să alunece, dincolo de criza financiară (vizibilă!), într-una morală. Read more: 4-4, ca la teatru! …Lumini şi umbre, la ultima Gală UNITER, desfăşurată în regim de criză financiară, adică nu în marea sală de la Naţional, ci în studioul înghesuit de la TVR. Despre „lumini” s-a scris destul, despre „umbre” se discută mult: impardonabile omiteri, măcar la „nominalizări”, a unor actori de referinţă în ultima stagiune, dar, mai ales, a vreunui spectacol din Bucureşti, Craiova sau din Sibiu (nu gazda penultimei Gale, ci un centru teatral în Europa!). Mai adaug, ca un serios semnal de alarmă, absenţa din Gală a unui spectacol cu piesă românească (exceptăm „teatrul radiofonic”!), ca şi a vreunui autor autohton în atâtea festivaluri de teatru din ţară (!?!), desfăşurate anul trecut (subvenţionate şi ele din banii contribuabililor români!), contrast clar cu montarea (lucru interesant, însă nu vital!) a câte unui text islandez, irlandez, chinez (aştept nerăbdător şi un andorrez, sanmarinez, maltez!). Logic, se ridică întrebarea gravă: nu mai există dramaturgie română?! Directorii de teatru dau vina pe regizori, directorii de scenă pe şefii de instituţii şi împreună îşi concentrează tirul asupra dramaturgilor autohtoni care fie n-ar scrie, fie n-ar fi interesanţi!
…În fiecare primăvară, de 17 ani încoace, cultura noastră îşi pune haine de sărbătoare la Gala UNITER. Momentul înnobilării creaţiei teatrale cu premii, de la actriţe şi actori la scenografi, de la regizori la „cel mai bun spectacol” şi premii de excelenţă. Gala, ca un triumf al valorii, dar şi ca o provocare. În ultimii ani însă, dincolo de eternele nemulţumiri personale, au apărut nedorite contradicţii de fond, ce aruncă umbre peste un eveniment cândva încântător.
Măcar acum, când „a venit vacanţa, cu trenul din Franţa”, ne amintim că există şi un important teatru pentru copii şi tineret. Din păcate, cronicarii nu tratează cum se cuvine fenomenul care, din fericire, e prezent în toată ţara, pe alocuri „cum laudae”. Două premiere de ultimă oră vor argumenta ideea.
…Multe piese, comedii şi drame s-au mai scris despre familie. Familia, ca „un formidable bordel”, vorba lui Eugen Ionescu, sau ca o „abjecţie conjugală”, cum scrie criticul dramatic Mircea Ghiţulescu în excelentul volum „Cartea cu artişti”. Bernard Shaw a şocat cu „Profesiunea doamnei Warren” (ani buni interzisă la Londra şi la New York), text în care mama conducea în secret o casă de toleranţă. Edward Albee a desacralizat (şi el!) mitul familiei cu „Totul în grădină”, unde soţia se prostituează pentru a salva criza financiară a cuplului. Subiect complex, abordat acum de o tânără autoare română (Nicole Duţu) în piesa „Iubire confort 2”. La noi, trădarea nu mai e un act individual, tacit, ci o abominabilă alianţă: pentru a ieşi din sărăcie, atât soţia, cât şi soţul acceptă ca Ea (Otilia) să petreacă, în taină, 93 de nopţi cu funcţionăraşul de bancă Pepe, pentru a-i şterpeli 300.000 de euro.
…De ani buni, Teatrul de Comedie din Capitală nu oferă doar spectacole bune şi foarte bune, ci şi evenimente. Cum este şi ultima premieră, un spectacol de excepţie, de la autor (Mihail Bulgakov) la regizor (Alexandru Tocilescu) şi actori: „Casa Zoikăi”, ce se va juca ani buni cu „casa închisă” şi se va mai restrânge (de la 3 ore şi 40 de minute, cu două pauze).