Se spune că arta are rol vindecător, are puterea de a lumina și de a găsi în noi cele mai frumoase și mai depline înțelesuri. Ea schimbă cumva, cu voința noastră, în bine, fiecare parte mai puțin colorată a vieții. Eu m-am refugiat în artă, indiferent de forma ei. Mi-am dat seama, încă de copil, că asta știu să fac cel mai bine și cumva, fără să vreau neapărat, ea m-a ales.

Și nu doar în zona muzicii. Încă din anii copilăriei, pictura îmi deschidea noi universuri și-mi oferea libertatea de a creiona, în culori, pe pânză, lumi de visare. Ulterior, viața mi-a oferit suficiente lecții, am muncit, m-am sacrificat, am străbătut căile succesului, cu sânge, pas cu pas, încercând să-mi dovedesc mie și celor din jurul meu că pot și că am suficiente resurse pentru a ajunge sus.

Și-am lăsat în plan secund, din păcate, pasiunea pentru pictat. Acum vreo 12-13 ani, în Germania, la Ulm, în atelierul unui bun prieten, pictor român, aflat în turneu alături de Maria Butaciu, mi-am readus în viață dragostea pentru arta supremă a luminii, pictura, încercând să iau cât mai multe lecții de acolo. Și am continuat astfel, încet, să mai pictez din când în când. Încercările mele nu păreau a avea o finalitate exactă și parcă mi-era teamă să le arăt, pentru a nu fi considerate puerile sau modeste. Asta până când, printr-o întâmplare fericită, doamna Doina Păuleanu, vestit critic de artă român, mi-a văzut lucrările și m-a încurajat să le arăt public. În felul acesta, în 2015, a luat naștere proiectul „ART BY FUEGO“, inițiativa și comunitatea prin care ajut, din vânzarea operelor mele, tinerii talentați ai României, dar și artiști în vârstă cu probleme financiare. Firește că sunt un pictor amator, un autodidact, căruia nu i-a plăcut niciodată să facă ceva cu jumătate de măsură.

Mă implic, caut, mă organizez, încerc, și în acest domeniu, să evoluez. Dincolo de cei peste 200 de tineri sprijiniți, dincolo de cele 14 expoziții avute în trei ani, în toată țara, în locuri spectaculoase, dincolo de strălucirea și exotismul unei astfel de îndeletniciri, pe mine pictura mă relaxează, îmi deschide porți ale sufletului pe care nu-mi imaginam că le am. Mă trimite într-o zonă interesantă în care parcă nu mai am niciun tip de regulă și transpun pe pânză sentimentele, emoțiile și durerile mele, în formă de flori.

Îmi place să cred că tablourile mele au suflet, fiind fiecare în parte, o mică fărâmă din cel care sunt, cu toate tresăririle și simplitățile mele. De fapt, asta au ele special, poezia ochilor mei, a timpului liber investit cu folos într-o cauză nobilă, dar și într-o formă de artă care va dăinui peste ani, pe peretele celor cărora le luminează casele, ca într-un imperiu nespus de tăceri, într-o supremă rugă a florilor de rouă. Tablourile mele sunt cea mai puternică satisfacție a clipei și le puteți admira, în fiecare duminică, de la ora 15:00, în cadrul emisiunii „DRAG DE ROMÂNIA MEA“, de pe TVR 2.

E formidabil să știi că într-un timp relativ scurt, doar câteva ore, în noapte, te-ai lăsat pradă imaginației și-ai pus acolo, în nuanțele potrivite, un catren al iubirii, o frumoasă reverență, un fragment din tine. Și vin mai apoi și le pun titluri poetice, încercând să descriu cât mai bine ce-am simțit, ce-am trăit, din pasiune. Poate și de asta am încurajat mereu oamenii să-și urmeze instinctele și pasiunile, pentru că oricât ar părea de greu, nimic, dar nimic nu e imposibil. Nu fac mare caz din această activitate a mea, dar este o bucurie supremă și cred că dincolo de muzică, de toate acțiunile și concertele mele, tablourile sunt chipul meu, vocea interioară și sufletul care vorbește, în culori mărețe, despre ce însemn eu pe lumea aceasta.