De când eram mic, de-o șchioapă, prin casă, cu al mamei caiet de versuri după mine și cu tata care mă înregistra pe un casetofon Kashtan, muzica lui mă fascina, mă purta într-o lume specială în care-mi doream și eu să ajung, lumea formidabilă a „șlagărelor românești”. Între timp am crescut, am venit la București, am făcut orele de canto cu George Grigoriu, iar mai apoi mi-a devenit profesor la facultate. Marius Țeicu este unul dintre cei care mi-au marcat drumul. Și o spun fără niciun fel de apăsare că este omul șlagărului românesc, cu o melodicitate formidabilă, reușind să-și creioneze un stil propriu. Dar poate că mai special decât activitatea lui este caracterul, felul de-a fi, bunătatea sa și generozitatea de a oferi, din simplitatea sufletului său, lecții de viață și de muzică.

Mi-a permis, acum mulți ani, să-i spun pe nume și de atunci mi-a arătat că este unul dintre puținii oameni altruiști din breaslă. Vedeți voi, zona asta artistică, oricât ar părea ea de decentă și sclipitoare, ascunde tot soiul de caractere, mai mult sau mai puțin îndoielnice. Marius este o lumină printre ei, un răsfățat al muzicii, un teribil muzician, în cel mai deplin sens al cuvântului, având stilul său propriu, pe care-l recunoști de la primele acorduri.

A marcat, fără menajamente, istoria noastră muzicală. Dascăl înzestrat, cu spirit puternic, Marius ne-a fost un profesor bun, care ne-a învățat, pe lângă multe secrete, să iubim ceea ce facem, să ni se pară că orice clipă pe scenă e o continuă provocare pentru noi, este un spectacol din care trebuie să ieșim învingători, este o relaxare și-o continuă joacă. Chiar dacă el este un etern timid, care și-a tratat asta prin umorul său suprem, ce i-a fost aproape în toată cariera sa.

Recent, pe 9 mai, a fost ziua lui. Îi doresc, dincolo de sănătate, putere și forță, să rămână intact, decent, onest și altruist, așa cum îl știu, cu drag de viața sa și de muzica românească. În urmă cu doar câteva săptămâni, a lansat mai multe albume de autor, împreună cu EUROSTAR, unul dintre ele fiind alături de cea căreia i-a definit cariera - marea doamnă ANGELA SIMILEA, buna sa prietenă. Nu știu să-i fac portrete mărețe pentru că nu-și dorește asta prea tare. El este simplu, formează tineri, creionează noi generații și iubitori de frumos, așa cum a făcut și cu mine și cu mulți alții, de atâția ani. Sunt bucuros că am putut să-i readuc opera în fața oamenilor, în cadrul spectacolelor mele de anul trecut, realizând un colaj din câteva refrene celebre scrise de el.

Un alt lucru e sigur. Atunci când spui Marius Țeicu, dincolo de profesionist, de profesorul dedicat, de omul de aur, artistul complex, puternic, capabil de a trece demn peste încercări dure și de prietenul apropiat, te gândești instant la cântecele lui. Și chiar dacă azi compozitorii nu mai sunt în centrul atenției, așa cum erau cândva, adevărați idoli, cu opera sa Marius Țeicu este star de seama!

Dincolo de alte cuvinte supreme, pe care le merită cu prisosință, pot să spun doar atât, într-o modestă și umilă înșiruire a câtorva titluri care-au definit generații - „Dau viața mea pentru o iubire“, „Ce va fi cu iubirea mea?“, „O portocală“, „Nu-mi pare rău“, „Mama, doar mama“, „Dormeau pe-o frunză două stele“, „Oameni“, „Unde erai?“, „Chemarea dragostei“, „Trăiesc“, „Nu-mi lua iubirea“, „Voi râde iar“, „Frumoasele duminici“, „Voi cânta pentru mileniul III“, „Eu te voi iubi“, „O romantică fată“, „Dincolo de nori“, „Mă întreb ce să fac“, „Viața merge iubind înainte“ și desigur, „Pentru voi“, duetul meu și-al Mirabelei Dauer, toate compuse, firește, de omul-șlagăr Marius Țeicu. Bun prieten și domn profesor, să-mi trăiești, „semănând, cu iubire, câmpia din noi“ ...