Niciodată n-am crezut că vârsta ar fi un impediment pentru ceva. Ba dimpotrivă, am impresia că oamenii care mai adaugă ani în rândul experiențelor, capătă înțelepciune, vitalitate și cumva, invers proporțional cu ce scrie în buletin, devin din ce în ce mai plini de frumos și de dorințe nebune de a fi în pas cu cei din jurul lor. Vârsta e o cifră, un nesemnificativ detaliu pe care n-ar trebui să-l luăm în seamă prea des, pentru că nu indică nimic. Vârsta este de fapt măsura a ceea ce suntem, este felul prin care ne dăm seama că n-a fost în van totul și că mai avem bună vreme de parcurs.

Zilele trecute, cu onoare, am participat la festivalul celui pentru care, se pare, timpul a stat. Buzăul în mare sărbătoare, iar el, mai voios ca niciodată, sărea în sus pe scenă, vesel, uitând de toate, uimind, ca de fiecare dată, pe toată lumea. Nimeni, dar nimeni din fața scenei nu i-ar fi dat cei 82 de ani doldora de împliniri pe care-i are. Benone Sinulescu este un exemplu pentru noi toți. Lăsând la o parte conduita și cariera sa, a știut să-și păstreze optimismul și demn, decent, a făcut ca anii să treacă în favoarea lui.

Mă leagă de el începuturile mele, pentru care-i mulțumesc mereu. Eram un puști, timid, prin anii ’97-’98, eram deja lansat, dar fără mare succes la publicul larg. Cântam în diverse spectacole, în deschiderea marilor artiști și-mi doream să ajung ca ei. L-am întâlnit pe nea Beni, așa cum îi spun eu, la un spectacol, iar acestuia i-a plăcut ceea ce făceam pe scenă și mi-a oferit ajutorul său, încurajându-mă să scot primul album. Ce să zic? Nu am rămas impresionat pe moment pentru că erau mai mulți care îmi spuneau asta. Dar nu! El a sunat direct la prima casă de discuri, a girat pentru mine și astfel, în câteva luni, albumul „TOATĂ LUMEA DANSEAZĂ” era deja pe piață și începea să intre în topuri și în preferințe.

Pe mine mă uimește și-acum. E de-o luciditate spectaculoasă, fiind o forță artistică puternică, cu un repertoriu de invidiat, plin de șlagăre, de melodii de joc, de doine și de balade dintre cele mai emoționante. Mi-e tare drag pentru omenia sa și pentru spiritualitatea pe care nu se eschivează să o arate.

E ca un copil pe scenă, care se bucură de fiecare partitură, reușind să electrizeze publicul. Pentru el, vârsta de care spuneam eu mai sus e un soi de ceva pe care nici nu-l bagă în seamă. Cum de altfel nu bagă în seamă decât veselia lui de a fi în mijlocul oamenilor, iubit de cei care l-au transformat într-o adevărată legendă a folclorului nostru, pentru autenticitatea simțămintelor din cântecele sale și pentru istoria de neclintit, de mai bine de 60 de ani.

Nea Beni e un superstar. Așa-l văd eu, iubit de mai multe generații la un loc, cu melodii pe care le știe toată lumea, de la mic la mare, în toate mediile, zonele și vârstele. Iar asta pentru că a cântat cu sufletul zona din care provine. Pentru că și-a transpus uneori viața în cântec, dedicându-și mare parte din cuprinsul ei, scenei și publicului. E un vulcan de energie, e ritm de folclor românesc, e abil mânuitor al emoției și-al capacității de a face spectacol.

Legendă-i deja viața sa și-s tare bucuros să știu că pe undeva, la un moment dat, nea Beni a clădit la drumul meu. Îi mare la sfat, de ispravă și spiritual din cale-afară. Îmi este drag de el și cred că tributul României pentru eternitate îl are și pe marele Benone Sinulescu în vizor! Să ne trăiești mulți ani, nea Beni! Și să ne bucuri, pentru că faci bine ce faci și pentru că arăți tuturor că arta, că forța ta nu are niciun fel de limită! Muzica e oricum nemuritoare...