Amintirile mele exacte încep de pe undeva de la vârsta de 4 ani. Eram ca un haiduc, plin de vervă și dornic de cântat. Mărturie stau casetele pe care mă înregistra tata interpretând de zor șlagărele vremii. La noi în casă era obiceiul să ascultăm tot ce se lansa, să luăm discurile de vinyl și să ne scriem versurile cântecelor. Așa am ajuns ca piesa mea preferată de-atunci să fie o creație marca Ion Cristinoiu - „TAINA NOPȚII“. Interpretă, minunata Mirabela Dauer. Nu-mi imaginam că peste ani vom deveni prieteni apropiați, vom face spectacole și turnee împreună, având două duete speciale. Mirabela mă fascina cu glasul ei, copil fiind eu pe atunci.

Peste ani, acum, mi-e și mai tare drag de ea. Dincolo de orice cuvinte mari, eu știu sigur că Mirabela e un star românesc, un artist complex și complet care-a căutat mereu să ofere artă înaltă și care-a impresionat prin timbrul vocii. Mirabela a știut cum să creeze emoția și se bucură de aprecierea unei țări întregi. N-a încercat niciodată să-și cosmetizeze trăirile și sunt sigur că felul acesta al ei, atitudinea puternică i-au fost armă în cariera impresionantă.

Mirabela e un om tranșant. E un bun „pansament“, e sinceră și reușește mereu să-ți aducă zâmbetul pe buze. Vine ca o binecuvântare pentru prieteni și reușește întotdeauna să-i adune laolaltă prin exuberanța sa. Eu știu că ea nu „se dă pe spate“ pentru vorbele mari, dar draga mea Mira, să știi, ești unul dintre motivele pentru care muzica românească a prins formă.

Ești vocea unică, intrată în sufletele oamenilor, care trece generații, care oferă model, care face numeroși tineri să-și dorească să îmbrățișeze cariera de cântăreț. Eu am fost unul dintre ei și azi, la fel ca atunci, tu inspiri. Mi-ai fost aproape în momente grele, m-ai ajutat, mi-ai adus fericiri în viață și am înțeles astfel că artiștii mari ai României sunt simpli, nu caută glorii, dăruindu-și viața întreagă acestei profesii.

Fără doar și poate, Mirabela iubește viața și știe cum să-și facă fiecare clipă fericită. E o lecție pentru noi și poate că nu vom reuși vreodată să-i răsplătim munca, dar sunt sigur că nimeni, dar nimeni, nu va cânta despre fotoliul din odaie atât de special ca ea. E un tonomat întreg de șlagăre, dar și tipul acela de om care face arta cu simț de răspundere. La fel e și-n viață, dincolo de strălucirea scenei. Am învățat de la ea ce-nseamnă să lupți pentru adevăr și cum să-ți clădești, demn și vertical, un nume.

Mirabela Dauer, prieteni dragi, e un soi de bun național, nu neapărat de păstrat și de admirat în vitrină, ci de căutat, de ascultat, de cunoscut și de iubit la maximum. Este un ieri și-un azi continuu, o încântare, o veșnică descoperire. Prin ea și prin arta sa, am aflat și am înțeles cu toții că dragostea poate avea nuanțe depline și ne-am bucurat că muzica ușoară românească este casa ei, este viața ei. Nu sunt sigur dacă cineva poate defini brandurile autohtone, dar ea este unul dintre ele, pe plan muzical, și n-am niciun dubiu că peste vreo câteva sute de ani, la un bilanț, pe locurile fruntașe, cu verva sa, cu felul dramatic de-a cânta, va fi tot Mirabela Dauer.

Pot vorbi mult și bine despre ea, pentru că-i simbol al muzicii noastre și o vedetă în adevăratul sens al cuvântului. Dar acum, pentru că pe

9 iulie a fost ziua ei de naștere, îi doresc liniște, împăcare și bucurii nespuse, care să-i umple sufletul de frumos. Anii mulți îi vor fi aproape oricum. Pentru toate „diminețile cu ferestre deschise“, pentru „fotoliul din odaie“, „frunza albastră“ și „stelele ce dorm pe-o frunză“, îți mulțumesc, dragă Mirabela, „privighetoare“ ce cântă atât de măiastru!