Cred în puterea exemplului și mai știu că nimeni pe lumea aceasta nu s-a născut învățat. N-am venit nici cu barza dintr-un spațiu imaginar și cu toții am primit, mai bună sau mai puțin fericită, o educație din partea părinților noștri. Mai apoi ne-am format în școli și uite-așa, în felul acesta, defilăm azi cu propriile caractere. Povestea asta legată de comportament nu-i așa simplă, doar de scris prin ziare, ci e una extrem de serioasă! Mă uit cu stupoare uneori și văd câtă lipsă de bun-simț și asumare există pe lumea aceasta, cât de ușor aruncă oamenii cu vorbe și judecă, cât de simplu li se pare unora că pot trece prin viață, ca frunza pe uscat, fără a respecta ceva anume.
Eu unul știu de mic că atunci când îmi dau cuvântul, orice ar fi, orice problemă aș avea, oricât ar părea că universul se frânge, trebuie să-l respect, să-l onorez și să fac în așa fel încât oamenii care și-au pus speranțe în mine să nu fie dezamăgiți. Asta mă face să fiu corect și așa am fost mereu. N-am ținut cont de nimic și mi-am respectat orele, am fost punctual, nu am întârziat și am încercat mereu să respect anumite reguli de onoare în viață.
Nu sunt mari filosofii, dar să știți că oamenii adevărați sunt construiți, în primul rând, dincolo de orice altceva, pe aceste valori de bază. Un nume, un caracter demn, se clădesc, fără a sta vreo clipă pe gânduri, pe seriozitate, pe felul de a gândi de două ori înainte de a spune, pe înțelepciune și răbdare, pe cumpătare și pe vocabular adecvat, pe ținută și pe implicare și, de ce nu?, pe ajutorul pe care-l dai, dezinteresat, atunci când ți se cere.
Nu voi înțelege niciodată înverșunarea unora de a demonstra cu orice preț că nu sunt educați. Lumea de azi nu mai crede în valorile de care vorbesc eu aici, știu, dar, din păcate, ele sunt cele care te păstrează în timp și care-ți creează și o imagine, indiferent că ești vedetă, elev, simplu funcționar, pensionar sau orice altceva. Cred foarte tare că trebuie să ne uităm în stânga și-n dreapta noastră și dacă vedem oameni remarcabili, să nu ezităm să-i lăudăm, să le urmăm exemplul, să avem mereu dorința de a fi mai buni și mai speciali.
Am fost mereu ghidat, de mic copil, de când bunica îmi insufla valori de viață, după principiul profesionalismului, iar termenul acesta include multe. Demnitatea e un capitol important, pentru că niciodată, dar niciodată, dacă ai principii, nu trebuie, după cum zice o zicală românească, „să lingi unde-ai scuipat“! Profesionalismul include punctualitate, implicare, ascultare și respect al celor care poate că știu mai mult decât tine. Profesionalismul înseamnă muncă asiduă, răbdare, temeinicie și ceea ce nimeni nu prea mai are azi - bunul simț.
V-am mai spus că acesta s-a pierdut pe undeva. Oamenii nu mai știu să salute, să fie discreți, să nu facă lucruri grobiene, să nu înjure ca la ușa cortului, să nu epateze fără să fie cazul. Oamenii nu mai recunosc când nu știu, având impresia că totul li se cuvine, că le știu și că le pot face cu ușurință pe toate. Eu unul am avut parte de acea educație clasică, dar sănătoasă - respect, rușine, curaj, adevăr și dreptate, punctualitate, libertate, seriozitate și încă ceva... putere de muncă!
Toate astea la un loc m-au făcut pe mine așa cum spuneți voi, un băiat cu bun-simț. Ar trebui în primul rând să ne respectăm pe noi înșine ca să-i putem respecta pe alții, iar aceștia să ne aprecieze și ei la rândul lor. Și mai sunt de părere că atunci când vrei ceva, chiar și să ai bună creștere, chiar de n-ai primit-o, poți. Orice se poate, dacă îți dorești și lupți! Oamenii se șlefuiesc, se schimbă, devin deplini și conștienți de faptul că pot, dacă vor! Și ar trebui să vrea mai mult bun-simț!