Viaţa nu este altceva decât un zbor neîncetat, un fir care atârnă de ceruri, o tăcere care are nevoie, de multe ori, de imbolduri şi de salvatori. Se spune că nimeni pe lumea aceasta nu poate ajunge să redea, la propriu, viață și speranță. Există astfel de eroi, există persoane care-și pun, din tinerețe, din pasiune, viața, dăruirea, timpul, gândurile și dragostea de oameni, în slujba celorlalți. I-am putea numi îngeri, eroi, salvatori. Își spun doctori și știu sigur că țara noastră are vârfuri în acest domeniu, are numeroși coloși care nu fac altceva cu excepția profesiei. Trec mai departe de emoții, de profesie, de devoțiune și încearcă să păstreze iubiri și împliniri, printre noi, îndepărtând sfârșiturile.

Am cunoscut o multitudine de doctori remarcabili, pe diverse specializări, dar unul dintre cei care m-a uimit cu implicarea, cu stăpânirea de sine și cu numeroasele performanțe este domnul profesor doctor chirurg IRINEL POPESCU. Este supranumit „PĂRINTELE TRANSPLANTULUI HEPATIC ROMÂNESC”, după ce a introdus transplantul de ficat în practica medicală autohtonă. Are nenumărate performanțe, o multitudine de premii și de titluri, fiind membru corespondent al Academiei Române. Uimește cu vitalitatea sa, cu energia debordantă și cu multitudinea de funcţii pe care le deține. Este, fără doar și poate, un simbol al medicinei românești, un valoros model pentru toate generațiile de medici din România.

Dar vreau să vă vorbesc despre umanitatea lui. L-am cunoscut într-o situație mai puțin fericită și, onest, ne-a spus adevărul, fără să ne ascundă vreo clipă că deja nu mai putea interveni. Nu face niciodată mare caz de statutul său, de toate reușitele din domeniu și se păstrează, deși e dificil, cu picioarele pe pământ. Dincolo de o minunată familie, se dedică complet pasiunii lui, aceea de a salva oameni, de a trece dincolo de vindecare, de a le aduce zâmbetul și a le da speranța de care au nevoie.

A revoluționat medicina românească și a dus cumva un soi de luptă pentru a le arăta tuturor că se poate, că poate reuși, indiferent câte opreliști a întâlnit în timp. De multe ori și-a întrecut propriile limite și cred că oamenii ca el ar trebui să ne fie exemple, să ne fie modele și să-i privim ca pe adevărați eroi contemporani. Nu doar pentru că la un moment dat granița dintre a trăi și a muri poate depinde de ei, ci pentru faptul că ne oferă zi de zi noi și noi lecții despre dragostea de a face ceva, despre normalul sacrificiilor atunci când vine vorba despre pasiune și despre cunoaștere.

Zilnic se expune riscurilor, trăind pe muchie de cuțit. Este una dintre cele mai importante personalități ale medicinei românești, numele său fiind apreciat pe plan mondial. Dar totul se rezumă la bucuria de a ajuta, de a inova, de a salva. Nu-i place să epateze și continuă să surprindă, prin toate meritele sale și prin pasiunea aceasta dusă uneori la extrem. Dacă și noi am trăi la fel, cu aceeași plăcere de a face bine, fiecare în profesia sa, puțin câte puțin, am trăi într-un spațiu mai deplin și sigur, dar clar, lumea ar fi mai bună.

Domnul doctor Irinel Popescu este dovada clară a faptului că Dumnezeu și-a trimis printre noi discipoli de seamă, care-i îndeplinesc misiunea. Și-i mulțumesc pentru că a ales să stea, să se dăruiască românilor, existența lui fiind legată de tot ce-a făcut pentru această țară. Sunt fericit că a acceptat invitația și l-am putut premia, anul trecut, la emisiunea „DRAG DE ROMÂNIA MEA!” de la TVR 2, pentru tot ce face și pentru faptul că este parte din numele României complete! E mai mult decât un doctor, e un erou!