Nici mie nu-mi vine să cred că au trecut 25 de ani de carieră. Eu oricum cânt dintotdeauna, dar parcă așa, când spui această cifră, totul capătă o altă conotație, mult mai puternică și mai împovărătoare, pentru că da, nu e foarte dificil să ajungi cunoscut și să ai succes, ci e tare complicat să reușești să te menții în ani, să vii cu ceva nou, să fii pe buzele oamenilor. Sunt ce sunt azi, în forma aceasta artistică și umană, datorită tuturor acelora care au pus, puțin câte puțin, la cel pe care-l știți. Meritul e al meu, pentru că am fost determinat, dar fără doar și poate e o muncă colectivă, de la ai mei dragi de-acasă până la profesori, oameni care m-au împlinit și cei care m-au dezamăgit, ori cei care mi-au spus când am greșit și când nu, lucrând cu mine cot la cot.

La insistențele celor din jurul meu, deși eu sunt adeptul sălilor mai mici și mai intime, am decis să organizez la Sala Palatului concertul meu aniversar. Mi-am zis că e o ocazie bună să-mi pun toată priceperea pentru a construi un show demn de toată activitatea avută până în prezent. Și nu m-am gândit nicio secundă să fac rabat de la calitate, de la diversitate, de la momente speciale.

Vă mărturisesc că am avut emoții cât casa de mari. Să reușești să ții în priză o sală plină ochi, de peste 4.000 de persoane, timp de trei ore, cântând live, partituri complicate unele dintre ele, nu e simplu. Dar am spus că e un pariu pe care-l pun cu mine și pe care trebuie să-l duc la bun sfârșit! Eu sunt artistul care se bucură de fiecare secundă petrecută pe scenă, iar dacă în afara ei sunt tipicar și fixist, acolo știu că nu mai am nicio regulă și trebuie să dau totul pentru a ieși totul ca la carte.

Seara a fost de departe una doldora de sentimente care de care mai copleșitoare. Am râs, am dansat, am făcut sincroane, am plâns, m-am stresat și m-am enervat deopotrivă și am trăit cu fiecare por toate secundele care se scurgeau fără să-mi dau seama.

Am adus un omagiu copleșitor marilor noștri actori dispăruți, împreună cu maestrul Ion Dichiseanu. Mi-au fost aproape colegi și prieteni dragi, împreună cu Orchestra Fraților Advahov și Angry Band - Mirabela Dauer, Irina Loghin, Oana Lianu, Mioara Velicu, Surorile Osoianu, Nicolae și Isidor Glib din Basarabia. Am cântat parte din șlagărele mele din acești ani, cântece patriotice promovând ideea unei Românii mai frumoase. Am cântat folclor, făcând o călătorie prin Banat, Maramureș, Basarabia, Ardeal, Moldova și Muntenia. Am încercat să diversific și să vin cu sentimente multiple, cu mine în multe ipostaze, încercând să arăt că anii aceștia mi-au adus o maturitate artistică, una care-mi permite să mă joc pe scenă și să fiu mereu altfel. Ăsta-i de fapt și secretul prin care am reușit să mă mențin în toți acești ani!

A fi artist, a apărea în fața a mii de suflete nu e doar o provocare, e și o responsabilitate enormă, de care nu trebuie să ne batem joc, mai ales că publicul are așteptări de la noi. Eu nu sunt nici cel mai mare, nici cel mai bun. Nu-mi doresc laude ori urale și nici nu mă culc pe urechea succesului, în schimb știu că trebuie să nu-i dezamăgesc pe cei care mă iubesc. Este o lege nescrisă de-a mea! Vă mulțumesc tuturor pentru acești 25 de ani încărcați de povești nemăsurate! Pe 1 decembrie, de la ora 15:00, veți avea ocazia să urmăriți, la TVR 2, parte din spectacolul acesta grandios, iar pe 22 martie vă aștept din nou la Sala Palatului, cu un show... simfonic! La bună revedere!