Scena românească devine din ce în ce mai pestriță! Nu sunt în măsură să spun dacă-i bine sau nu asta, dar știu sigur că-și pierde din misticismul acela cumva impus de supremația celor care au jucat. Își pierde din imensitate. Se devalorizează constant pentru că tinde către o modernitate absurdă și pentru că marii actori devin tot mai rari și mai rari.
Ei bine, eu am iubit mereu actorii români. De mic copil, de când mă uitam la filme sau mergeam la Teatrul „Aureliu Manea” din Turda, mi se părea că actorul este un vrăjitor de suflete și că spune magii, prin replici, ca să ne farmece cu talentul și deplinătatea sa. Așa mi-am dorit să ajung și eu pe scenă, să spun replici, în cântec. Am făcut Facultatea de Teatru și-am ajuns la București și viața a creionat destinul meu încât pe mulți dintre cei aleși, care au definit o lume a acestei arte supreme în România, i-am cunoscut, i-am apreciat, i-am savurat întru totul.
Unul dintre aceștia este marele meșter DOREL VIȘAN. Actor fenomenal de teatru și film. Fost director la Cluj, poet înzestrat cu verb și simțire, om cu „scaun la cap” și cu o inteligență care frapează prin stilul nonșalant și simplist de a ridica probleme majore, pe care le explică în pilde mărețe. Dar trecând peste toate acestea, maestrul e „înalt“ prin înțelepciunea sa, prin experiența primită și omenia sa, deloc de neglijat. Ardelean neaoș, trăiește fiecare etapă artistică cu ochii sufletului, punând mereu rațiunea într-un cui al căutărilor. Este dur, implacabil, dar surprinde mereu adevărul.
Vrea schimbări și vrea ca oamenii din jurul său să înțeleagă că viața nu-i o glumă, e un dat deplin care trebuie trăit așa cum face el - cu seninătate de geniu, cu simțiri românești și cu bucuria că totul în jur e o binecuvântare. A făcut, în cariera de 55 de ani, roluri magistrale în filme de legendă, dar și în teatru, regizând chiar nouă opere atât timp cât a fost directorul Teatrului „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca.
Senator al principiilor, și-a păstrat mereu demnitatea și a găsit resurse să surprindă și să inspire. Pe mine mereu m-a dus într-o lume a meșterilor care vor să dăruiască și altora din altruismul lor. Sunt onorat că am avut ocazia să-i sorb cuvintele, să-i citesc poezia, să stăm la povești și să jucăm împreună, pe scenă, un moment dedicat marilor actori români. Se întâmpla în 2018, primăvara, pe scena Naționalului bucureștean. Apoi a fost la „DRAG DE ROMÂNIA MEA!“ și cred că undeva, în sufletul lui, și el ține la mine, așa cum îl iubesc eu enorm - pentru blândețea sa, pentru calm și anduranță, pentru seriozitate și performanțe, pentru cuvânt, pentru omenie, pentru tot!
Dorel Vișan este printre puținii care-au mai rămas! Și e colosal în descrierea lumii sale, e colosal în joc, în recitare, în vers și-n fiecare lecție pe care-o oferă celor din jur, prin fiecare frază pe care-o spune. Eu nu m-aș sătura niciodată să-i stau în preajmă! E demn, corect și înalt, păstrând și azi aceeași vitalitate și exuberanță ca atunci când se plimba dintr-un colț al marelui ecran în altul al vieții, încercând să cucerească definitiv profesia, taina.
A călătorit prin viață numai la prima clasă, adulmecând succesul, fermecând cu iscusință publicul român, al cărui erou este. Voiajul său maiestuos a poposit pe-atât și atât de multe gânduri și trăiri încât aeronava a ajuns invincibilă. Un voiaj care e neîntrerupt și care are imensa, covârșitoarea onoare de a determina spectatorul să meargă acolo unde apare numele său, fără să se gândească la piesă, la rol, la interpreți, la text. Doar pentru a trăi satisfacția că ai vizionat un imens actor contemporan! E de căutat și de studiat, pentru tot ce este și ce face! Dorel Vișan este meșter de înțelepciune, actor român de geniu... printre ultimii...