De multe ori, suntem mai singuri decât ne imaginăm. Viața nu are niciun gând cu noi și nici nu ne pune tot soiul de întrebări, ca să putem avea dreptul la păreri ori posibilitatea de a alege. Am înțeles zilele acestea, mai mult ca oricând, că nu avem siguranță pentru nimic, că oricât de tare ne-am înconjura de oameni și de trăiri, ajungem într-un final, în sufletul nostru, singuri în căutarea adevărului care să ne împlinească. Eu nu sunt un om singur, sunt fericit că pot avea oameni aproape dezinteresat, dar cumva singurătatea nu ține neapărat de asta, ci de felul în care fiecare dintre noi alege să se spună lumii, să-și descopere sufletul. Prieteniile nu înseamnă neapărat o garanție a unei vieți trăite în fericire. Prieteniile sunt suport, dar nu țin nici de foame, nici de sete și nici nu alină în momentele în care singurele și cele mai importante coordonate ale vieții tale sunt acelea de a te înțelege pe tine pe deplin.

Viața nu e altceva decât o părere. Așa cum vine, cu interesul neprețuit pentru a dărui lumini și inspirații, la fel de repede trece. Nu-s pesimist și nici n-am opinii contrastante, dar în cele din urmă, viața e așa cum e, o nebunie din care nu prea apuci să te dezmeticești prea tare, un soi de carnaval cu multe culori, cu multe jocuri și frumoase fericiri, dar care are un sigur și inevitabil final, pentru că nu caută niciodată cereri, nu are amânări și nici de moarte nu îi este deloc frică. Viața este acest ceva pe care-l avem și de care nu suntem conștienți niciodată!

Destinul nostru are sigur un plan precis, are coordonate clare și mereu, dar mereu, găsește câte-un motiv sau un înțeles ca să ne dea o palmă. Nu vreau să fac expuneri filosofice de niciun fel, nu vreau să o fac eu pe deșteptul într-o lume în care toți au impresia că sunt mai buni decât cel de lângă ei, nu-mi doresc să fiu nici înțelept, pentru că nu sunt, și nici ca oricine altcineva să ia neapărat de bun ce scriu, dar e vremea să trăim. Pe bune, cu libertatea spiritului nostru, să râdem, să iubim și să ne bucurăm ca și cum mâine ar fi ultima zi pe care-o trăim!

Și mai e ceva foarte important, care de foarte multe ori nu este luat în calcul - suntem sănătoși, avem două mâini și două picioare, avem parte de dragostea celor din jur și uităm să trăim. Și e oarecum o părere de rău să știm că ne trecem și că poate n-am făcut sau n-am spus totul, așa cum ar fi trebuit. Să sunăm oamenii dragi, să le zicem, fără menajamente, că-i iubim, ca și cum n-am mai putea face asta de mâine. Să trăim așa cum trebuie de fapt să fie viața, o continuă călătorie la nivelul superior, pe care nimeni nu are dreptul să o judece sau să o pună la zid.

Viața asta a noastră, deloc îmbrăcată în roz, cu floricele și haine sclipitoare, trebuie luată ca atare - asta încerc să spun mereu. Trebuie să știm că vine un final, trebuie să ne uităm atent la ce avem și să prețuim pe deplin, trebuie să ne bucurăm de oamenii dragi și de clipele petrecute cu ei și, nu în ultimul rând, trebuie să fim noi, așa cum ne place, așa cum simțim, așa cum vrem ca trecerea noastră să rămână impregnată în lume, în ochii celor care ne iubesc, într-o frumoasă poveste despre ce am însemnat și ce putem însemna pentru cândva! Atât vreau - să trăim așa cum trebuie, cum ne place, fără renunțări și sacrificii! IMPERATIV - TRĂIEȘTE!