E puțin probabil să reușești să te atașezi de oameni care nu sunt pe aceeași lungime de undă cu tine și care nu reacționează la fel la principii de viață simple, dar extrem de esențiale într-o lume bazată pe cerere și ofertă și pe dorința fiecăruia de a da în celălalt, de a lovi munca celui de lângă el.
Nu sunt niciodată dur cu propriile mele vorbe, dar n-am să reușesc să înțeleg de ce să-ți dorești ca omul de lângă tine să fie anihilat? De ce, dacă tu nu poți și el da, să încerci să-i faci, prin toate mijloacele, rău? Nu sunt în măsură de a da pilde nimănui, dar o persoană care se respectă pe sine, îi respectă și pe ceilalți, prin acțiuni și prin altruism. Cred eu că cel mai mare dușman al omului, cu sau fără voia lui uneori, este invidia. Din cele mai vechi timpuri, invidia a dărâmat popoare, a adus suferință și-a transformat inocențe și răutăți. N-am să pot înțelege de ce să n-ai tu suficientă coloană ca să privești la tine și nu la celălalt? N-am să-mi pot închipui vreodată de ce ne raportăm la alții și de ce, în permanență, trebuie să fim într-o luptă continuă pentru a demonstra cuiva, ceva?
Nu există rețeta unui om perfect. După cum v-am mai scris, cred că ar fi inutil și literalmente plictisitor ca cineva să fie perfect. Și încă n-a apărut, credeți-mă, tipul acesta de plictiseală. Dar există, în schimb, un set de sentimente, un fel de valori, de credințe, de reguli, de oricum vrei să le spui, care te pot ține la linia de plutire. Și nu în ochii celorlalți. Acesta-i unul dintre marele păcate ale lumii actuale. Trecem totul, raționăm totul prin ochii celor din jur. Ne gândim la păreri, la ce-ar zice unul și altul, la consecințe și la felul în care unii și alții ne percep.
Eronat! Și eu cad deseori în această capcană, dar îmi dau seama apoi că percepțiile nu pot fi schimbate. Lipsa educației, a bunului simț și-a unei omenii, normale de altfel, vor fi mereu factori care vor influența părerile celorlalți despre mine. Și cum mi-s trecut prin ciur și sită referitor la tot felul de comentarii fără substanță, fără minte și argumente, izvorâte din prostie și din răutatea voită a unora, deja nu mai acționez în funcție de felul în care ceilalți m-ar putea judeca. Oricum mă judecă, indiferent de decizie!
Astfel, ca tu să fii bine cu tine și să trăiești demn, n-ai nevoie de prea multe, doar de puțină omenie, de empatie, de înțelegere și de acceptare. Dacă-i judeci pe alții, ce obții? Dacă te crezi mai bun și mai special, ce-ai să ai în plus față de cel pe care-l vezi tu mojic și lipsit de integritate? Integritatea asta umană e un concept relativ, dar are în schimb un căpătâi major, și anume decență. Demnitatea, decența, măsura în toate, discreția, maturitatea, bunătatea și dărnicia sunt doar câteva lucruri bune pe care un om le poate face și le poate avea. Nu-s greu de avut și nici n-au omorât pe nimeni. Nu se dau cu rețetă, de la farmacie. Se învață ușor, ușor, pe propria piele. Și desigur, unul dintre cele mai importante, este lipsa invidiei.
Invidia te poate duce la pieire. Invidia macină. Termină tot în calea ei. Invidia nu te ridică mai sus decât celălalt și nici, așa cum îți imaginezi, nu te ambiționează. Ba dimpotrivă, te face mai rău. Competiția nu se naște din invidie, pentru că dacă-i așa, nimeni nu va avea câștig de cauză la final. Competiția apare involuntar, e un concept imaginar, prin care doi oameni își fac treaba, fiecare-n stilul său, performant. Invidia în schimb e răutate și e inutilă, mai ales că-i loc sub soare pentru toată lumea. Nu invidiați și încercați în permanență să vă ridicați cu doi pași deasupra celui de lângă voi! Nu este infatuare, este poate doar felul prin care-i arăți că-l iubești, cu bune și cu rele!