Deseori sunt întrebat de ce simt nevoia să vorbesc, să scriu sau să spun lucrurilor pe nume. Nu mi-au plăcut niciodată justificările de vreun fel, dar consider eu că atunci când apari în fața oamenilor, în spațiul public, ai cumva o datorie. Una prin care să nu-ți bați joc de încrederea pe care ei și-au pus-o în tine și prin care trebuie să oferi, cât de puțin, un sens a ceea ce însemni și un soi de exemplu pozitiv. Apoi cred că în acești aproape 30 de ani de când fac muzică, de când sunt în fața unui public, m-am dezvoltat și-am câștigat un drept de-a spune pe nume unor stări, unor forme de-a trăi. Eu nu împart oamenilor fantasme, nu mint și nici nu încerc să păcălesc pe cineva cu vorbele mele.
Nu mă dau vreun mare înțelept și nici judecăți de valoare puternice, cu rol absolut, nu fac. Nu dețin nicio rețetă a fericiri și nici cel mai bun sau cel mai deștept nu sunt. Dar îmi place să spun ce simt, ce gândesc și ce cred eu c-ar fi bine să facem pentru ca viața să ne fie mai simplă. Cred cu ardoare în puterea exemplului și mereu am mers pe principiul că atât timp cât pot dărui ceva, e păcat să nu o fac. Nu vreau ca nimeni să ia neapărat de bun ce spun eu, dar uneori viața poate fi mai ușor de trăit dacă ascultăm la cei care au trecut prin anumite momente.
Nu știu dacă am veleități pe zona aceasta. Nu mă consider vreun povestitor deosebit, dar simt. Și simțind, trebuie să spun și altora. Și mai consider că dacă am fi mai mulți cei care am spune, lucrurile ar sta cumva altfel. Viața artistică nu e construită doar din cântec și bucurie. Ea are și cuvânt, are o bună seamă la care eu țin mult și o demnitate pe care vreau să o zic celor care mă iubesc și mă citesc. Mulți colegi de-ai mei zâmbeau și ziceau că de ce scriu eu povești pe pagina mea de Facebook, zilnic, că nimeni nu le citește și că nu interesează astfel de lucruri cu esență, într-o societate a frivolului și-a rapidității.
Nu vreau să le citească toți, dar cei care o fac, înțeleg ceva, îi bucură, le ofer un refugiu, o idee. Și iată că de șase ani, zi de zi, fără întreruperi, pe pagina mea oficială de Facebook, scriu câte-o istorioară, o mirare, un sfat. Și nu e greu și cred eu că substanța stă în lucruri mici, aparent nesemnificative. Și e rolul nostru - al artiștilor - să spunem ceva oamenilor, să avem idei și puncte de vedere, să luăm atitudine când e cazul. Și dacă din cei mulți, măcar puțini sunt inspirați, eu mă declar un om împlinit.
Și mai cred că fiecare dintre noi are nevoie de-un cuvânt, de-o idee, de un imbold la un moment dat. Nimeni nu s-a născut din start învățat. Viața e o continuă trecere prin capitole fascinante, este o eternă descoperire a frumosului, dar și a decepției, a etapelor pe care trebuie să le trecem cu fruntea sus și din care, mai mult sau mai puțin, să luăm ce-i util și ce ne poate face pe noi, ca indivizi, unici, să evoluăm. Poate și din această cauză e bine să ascultăm, să luăm aminte și să nu ne mai credem cu orice preț noi cei mai buni. Eu unul așa am ajuns să evoluez, pentru că am luat aminte, mi-am văzut mereu locul și am tins să fiu mai bun și mai înalt. Nu prindem neapărat veșnicii în viață, dar le putem face, măcar pentru câteva clipe, să stea lângă noi, să ne fie aproape și să ne definească pentru viitor! Pur și simplu!