Mereu am fost fascinat de puterea anumitor oameni de a subjuga timpul, de a făuri și de a împlini destine și de a da un sens unor idei, unor simțiri unanime. Și parcă într-un fel sau altul, nu știu cum, am fost binecuvântat să am în jurul meu astfel de oameni. Și-mi place să-i arăt, să-i povestesc. Nu pentru vreun soi de celebritate, ci doar pentru că sunt exemplu pentru toți cei din jurul lor și inspiră prin puterea de a manevra situații, de a conduce, de a face bine.
Vreau să vă spun acum despre o femeie cât 10 la un loc. Nu glumesc! Elena Stoica se numește ea. Un munte de voință și de dăruire, ea reușește, de ani buni, în România aceasta complicată, să se zbată, să lupte, să dea din coate și să susțină o afacere cu peste 700 de angajați, un conglomerat întreg în confecții, exportând produse ireproșabile pentru mari branduri ale lumii. Nu renunță niciodată la visuri și e mânată în iureș de o forță incredibilă, de o stăpânire de sine formidabilă. Este una dintre femeile care încearcă să schimbe lumea, depășindu-și de multă vreme condiția, cu tot sufletul său, fiind mamă devotată, bunică iubitoare, soție, manager de companie, președinte a Asociației confecționerilor din România și vicepreședintele Federației Patronale a Textilelor, Confecțiilor și Pielăriei din România.
Unde mai pui că-i un om generos, simplu, modest, care nu încearcă niciodată să iasă în evidență cu ceea ce face. A învățat că umanitatea este cea mai de preț comoară, dăruind și altora din bunătatea ei, la orice pas, fiind implicată în numeroase fapte caritabile, proiecte, organizații. E un formidabil negociator și se zbate pentru familia ei, cei 700 de angajați, pe care-i sprijină în permanență, reușind, alături de ei, să impună calitate și profesionalism pe o piață complicată, colaborând în ani cu nume importante ale industriei. Atunci când vezi astfel de oameni, care nu spun niciodată „NU“, ți-e mai mare dragul. Elena Stoica își asumă riscuri și cred că poate fi exemplu pentru toți cei care cred cu ardoare în ceva și nu au uneori curajul de-a fi mânați în nebunia vremilor.
De asemenea, este și o iubitoare a artei adevărate, pasionată de frumos, de înalt, înțelegând astfel, cu rafinament, că tot ceea ce ne înconjoară poate fi mai deplin dacă acordăm artei locul meritoriu. La rându-i, nu doar conduce cu mână de fier o companie, ci și creează. Susține fenomenul artistic, este alături de marii artiști, colaborând, de ani buni, cu doamna Doina Levintza. Elena Stoica este un prieten bun, fidel și desigur, colaborator implicat în multe dintre proiectele mele, de la ținute realizate, decoruri de concerte, colecții de suflet sau emisiuni de televiziune. Dar trăsătura sa definitorie este pasiunea pe care o pune în tot ceea ce întreprinde. Nimic nu e la voia întâmplării și dacă simte o clipă că poate fi utilă, că poate aduce un plus de valoare, că poate ajuta sau face un lucru calitativ, atunci nu renunță nici până în pânzele albe.
A dovedit că poate face performanță într-o lume complicată, fiind un jucător important pe piața internațională, luptându-se pentru brandul său, 100% românesc, reușind cumva, să susțină economia unui orășel întreg, Panciu, acolo unde se află fabricile sale - TRICOTTON JUNIOR și PROXIMA MODA. Nici măcar acum, pe pandemie, nu s-a lăsat și a încercat să găsească soluții ca să poată merge mai departe. Eu nu pot decât să o felicit şi să nădăjduiesc că poate, la un moment, vor fi mai mulți ca ea, în haosul acesta general care ne înconjoară. CHAPEAU, Elena Stoica!