Se spune de multe ori că așteptăm prea mult. Așteptăm să vină ceva, așteptăm să treacă sau de ce nu, ne place pur și simplu să fim într-o continuă dorință după ceva anume. Nu știu cât de adevărat este acest lucru, dar întreaga noastră viață e ca o așteptare. Avem așteptări de la noi și de la cei din jur și suntem tare dezamăgiți atunci când lucrurile nu ies așa cum ni le imaginăm. Cred eu cumva că fiecare parte a sufletului nostru este o mare iluzie către frumos, iar părțile astea sunt hrănite clipă de clipă cu așteptări de orice gen.

Vrem să vină vara sau iarna, să fim sănătoși, să fentăm moartea cât mai mult sau să fim fericiți. Așteptările ne definesc existența! Uneori, între etapele astea de la o așteptare la alta, ne revenim puțin cu picioarele pe pământ și dăm cu capul de realitatea dură. Dar nu ne ține mult. Și cred eu că e bine să fie așa, pentru că parcurgem etape pline cu demnitate și rutina aceasta a vieților este, de fapt, împlinirea fiecăreia dintre ele.

Momentan așteptăm Crăciunul. Sau cel puțin unii dintre noi, pentru că văd și mulți înverșunați care se bat cu pumnul în piept că ei nu sunt fani ai Sărbătorilor de Iarnă și că toată nebunia asta cu luminițe, brazi, colinde și familie nu e altceva decât o farsă, o joacă închipuită a visătorilor care nu pot să trăiască fără dulcegării. Ei bine, le-aș spune un singur lucru. Într-adevăr, trebuie să fim buni în permanență, să ne iubim familia, să-i sunăm pe cei dragi, să fim senzitivi și să avem răbdare cu ei și cu noi. Dar nu se întâmplă asta, iar atunci când intervine nostalgia ne dăm seama de asta.

Nu suntem de fier, absolut nimeni nu e de fier, și e tare bine să lăsăm să ni se vadă slăbiciunile. Face parte din cursul lumii să avem emoții, să transformăm clipele normale în unele festive. Și pentru că nu se poate, pentru unii, ca asta să fie zilnic, nu strică un moment special și acesta e Crăciunul. În fond, și el este o așteptare. Fie că vine Moșul, fie că e vorba despre mâncare sau despre reîntâlnirea cu cei dragi. V-am mai zis eu asta, Crăciunul este timpul care stă pe loc, în sufletul nostru. Vesel sau trist, cu multe sau puține, el ne face mai oameni și ne trage așa, cât de puțin, o palmă, arătându-ne că lumea e mult mai simplă decât încercăm noi să o definim inutil.

Și chiar cred că așteptările noastre sunt uneori mult prea intense și într-o cantitate mult prea mare. De ce zic asta? Pentru că de la o etapă la alta, uităm să mai trăim, să mai vedem și pe lângă aceste momente, uităm să facem unele lucruri. Doar așteptăm să vină cineva să ni le dea pe tavă. Nu știu dacă gândurile mele sunt neapărat cele mai corecte și după cum am mai zis, nu trebuie luate de bune, ca literă de lege. Sunt simple constatări ale unui om care trăiește intens și care așteaptă și el, la rândul său, să-i vină și mai mult rândul la fericire.

Cred în schimb că e bine să spunem, în general, ce gândim, cu libertatea propriului arbitru, dar trecând asta și prin filtrul rațiunii, fără a jigni, fără a lovi cu vorbe și fără a face rău voit cu părerile noastre. E bine să avem păreri atunci când ele au în spate argumente, justificări, exemplul propriu și o bună documentare.

Și acum, în prag de Sărbători, îmi permit și-o sugestie pentru voi - așteptați cu limite și încercați să trăiți fiecare secundă din plin, ca și cum ar fi ultima! Nu lăsați pe mâine ce puteți face azi și transformați acest Crăciun, din vremurile acestea grele, stresante, complicate, în cel mai bun Crăciun pe care l-ați așteptat și l-ați putut trăi vreodată!