Vedeți voi, dragii mei, mie nu mi-a plăcut niciodată să dau bir cu fugiții. Nu! Mi-am asumat fiecare decizie din viață și am încercat mereu să găsesc parte din cea mai bună variantă pe care mi-o imaginez eu despre mine. Nu m-am dat lovit, n-am încercat să fac altceva ca să nu-mi asum răspunderea pentru ceva. Și poate și de asta eu mă mândresc cu faptul că sunt un om demn, care doarme liniștit noaptea pe perna lui, căruia nu i se poate reproșa ceva reprobabil și care mereu a avut o vorbă bună pentru fiecare.

Am încercat mereu să fiu corect, să nu fac separatisme și să am o atitudine fair-play. Dar să știți că nu e ceva impus, face parte din structura mea. Eu sunt un ardelean sănătos, cu principii de viață dintre cele mai bune și încerc să mă țin de treaba asta. Nu fac caz cu ea, dar în lumea asta în care ne învârtim cu toții, în care demnitatea e așa pusă într-o umbră fără noimă, eu chiar sunt fericit că anii aceștia nu au trecut degeaba pe lângă mine. Și dincolo de tot ce am realizat și ce mai am de realizat, am rămas cu mintea limpede și cu un strop de rațiune care nu-mi dă voie să fiu incorect.

Oamenii din vremurile noastre nu prea mai știu cum vine treaba cu corectitudinea și cu demnitatea. Nu țin să fac lecții nimănui. Nu e genul meu și nici nu sunt în măsură, nefiind vreo instanță morală în vreun fel anume. Tot ce scriu sunt gândurile mele și sunt trăiri care nu trebuie luate ca îndemnuri neapărat, ci ca simple felii de viață la care asist zilnic și care uneori mă lasă mască, fără să-mi doresc asta. Cum spuneam, nu se mai ține cont de ce ar fi bine și ce nu, de un set de reguli, de libertate asumate și de simpla conduită.

Eu sunt de părere că atunci când te apuci și comentezi de unul și de altul, trebuie să vezi bârna din ochii tăi. Cred că doar cei imaculați au acest drept indiscutabil și mai cred că aceștia sunt puțini. În rest, știu că bârfa e sport național. Poate că o practicăm cu toții mai mult sau mai puțin, dar nu are rost să oferi lecții atunci când știi că poate și tu faci la fel. Eu consider că demnitatea merge mână în mână cu o curățenie a sufletului. Cred cu ardoare că un om demn este acela care nu se plânge, care găsește mereu soluții de supraviețuire, care e corect și care caută în permanență să evolueze.

Trecând peste asta, mă uit în jurul meu și mă minunez când văd câtă înverșunare e în unii pe anumite subiecte, lăsându-le pe altele, la fel de importante în plan secund. Mă minunez cât de repede își schimbă oamenii dorințele, credințele, iubirile și prieteniile, încât uneori ajung să mă întreb dacă n-am eu ceva defect. Eu știu că atunci când alegi o direcție în viață, te ții de ea, la modul general, cu principii. Nu te răzgândești la prima oprire. Dincolo de orice, mi se pare din ce în ce mai mult că ne place să-i vedem doar pe cei de lângă noi, fără să ne mai uităm cu atenție la noi.

Eu unul aleg să-mi văd de treaba mea. E cea mai bună variantă de supraviețuire și credeți-mă pe cuvânt, face mult bine. Dacă ar fi să aplec urechea peste tot, să fac față tuturor răutăților și invidiilor și să le răspund cu aceeași monedă, demult aș fi renunțat și mi-ar fi știrbit din prestigiu. În final, editorialul meu nu este despre altceva decât despre simpla demnitate, în cantități minime, care ar trebui tuturor și care ar scoate pe mulți din mizeria în care se află. Cum să fii demn? Nu scrie în cărți și nimeni nu are reguli. Fii bun, corect, serios, asumat, sincer! FII OM!