Am intrat în primăvară! Nu știu cum se întâmplă la alții, dar la mine, anotimpul acesta vine cu anumite trăiri. Primăvara nu-i doar renașterea naturii, e și o reconfigurare a sufletului nostru. Nu cred că ține de vreme sau de faptul că totul înverzește, ci numai de puterea noastră de a aduna speranțele-n jur și a vedea cu alți ochi tot ce ne înconjoară. Chiar dacă multă lume spune că nu suntem influențați de anotimpuri, eu nu cred asta. Fiecare etapă ne influențează starea de spirit și ne face să vrem, într-un fel sau altul, să ne depășim condiția, să ne bucurăm sau să fim mai nostalgici, atunci când e cazul. Dar luna martie mai are ceva special în ea.
Perioada aceasta de început este dedicată, dincolo de eternul feminin, de mărțișoare sau flori, ființei care ne-a dat viață și care zi de zi, de oriunde-ar fi, ne face viața o binecuvântare. Este vorba despre mama, icoana universului nostru, gândul bun și omul pentru care absolut niciodată, în cazul nostru, nu există „Nu pot, nu vreau, n-am timp“! Nu trebuie celebrată neapărat acum, ci în fiecare zi, dar parcă nu strică să-i mulțumim cu această ocazie...
Scopul meu nu e acela de-a face mamelor o odă. Nici pentru a mea, nici pentru ale voastre. În schimb vreau cu tot dinadinsul să vă spun că elementul suprem al vieților noastre este ea, indiferent cum ar fi. De acolo pleacă tot. Nu pentru că ne naște, ci pentru că drumul care începe de la naștere pe mai departe e o provocare pe care ea o trece pentru a crește deplin un om, cu toate implicațiile lui, de la educație și simțire până la bun simț și noțiunea esențială de a prețui cu adevărat ce are și ce poate avea dacă este demn și plin de curiozitate. Mama este asemeni unui căutător de comori, este lacrima aleasă de un Dumnezeu creator pentru a ne aduce pe noi în lumea asta mare și haotică.
Cred cumva că dragostea unei mame poate muta munți, poate învinge în orice bătălie și poate aduce mai multă seninătate pe chipuri. Ea, suprema tăcere, este cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care Divinitatea a făcut-o lumii. Și nu vorbesc doar la modul ideal, ci ca o realitate pe care toți, dar absolut toți o înțelegem cu sufletul. Poate că ar trebui să ne bucurăm mai mult de ele și să le prețuim mai des.
Mama mea, Eugenia, este fără doar și poate, eroina mea. Și-a sacrificat destinul, a clădit și nu a cerut niciodată lauri pentru asta. A înțeles că viața ei este formarea mea și nu a ezitat niciodată în îndeplinirea acestui vis special. Parcă de fiecare dată mi se pare că nu-i mulțumesc suficient pentru ce sunt azi, pentru ce m-a învățat, pentru tresăririle ei. Mama este omul la care eu revin mereu și care mă înțelege, mă ascultă și-mi oferă cele mai calde și sincere sfaturi. Nu i-a fost simplu în viață, a renunțat la multe dintre visurile ei, a muncit și mi s-a dedicat în totalitate, luptând cumva cot la cot cu mine pentru ascensiunea mea din toți acești ani.
M-a susținut necondiționat, mi-a deschis porți, a avut grijă de mine și cred din suflet că i-am împlinit așteptările! Dincolo de asta, mama e și ea un personaj, și cu valențe comice, și cu replici surprinzătoare la orice, mereu pusă la punct cu toate informațiile și cu drag de ce-i frumos și special. Îmi doresc pentru ea sănătate, liniște, fericiri și clipe aproape de ea cât mai mult timp cu putință. MULȚUMESC, MAMA! Și cred că și voi ar trebui să le mulțumiți mamelor pentru fiecare răsărit deplin. Iar cei care nu le mai aveți, să vă gândiți la ele ca la luminile ce vă înfrumusețează chipul. Mama este continua primăvară a bucuriilor!