Mi-am dorit întotdeauna să scriu despre ea, să-mi exprim uimirea pe care o am de când am văzut-o pentru prima oară, dar parcă n-am avut curajul necesar pentru că nu știu dacă pot găsi cele mai potrivite cuvinte care să-i zugrăvească personalitatea complexă. Una dintre singurele legende ale noastre este indiscutabil Maria Tănase, din orice punct de vedere ai privi. Te fascinează cu fiecare moment în care îi asculți vocea. Gândiți-vă că vorbim despre anii ’50, când nu existau tot felul de „trucuri” care să-i modifice glasul! Tehnica este impresionantă, ca un obiect de studiu de care n-ai cum să te saturi, pe care l-ai vrea mereu reinventat și dus mai departe, cu noi și noi valențe.

Dar dincolo de asta, își așeza sufletul în palmă când cânta. Era o doamnă a frumuseții și chiar dacă venea din mahala, a evoluat, a strămutat percepții și a transpus în personalitatea ei, profilul unei femei emancipate, de succes, cu o atitudine regală și cu un fel anume de-ai magnetiza pe toți cei care ajungeau să o cunoască și să o asculte, cântând sau vorbind.

Cu siguranță folclorul nostru a căpătat o altă însemnătate în vocea sa și a reușit să-l promoveze în lume, multe interpretări ale unor cântece celebre raportându-se tot la varianta pe care ea a făcut-o celebră. Putea cânta cu o lejeritate care îți provoca plăcere, mângâind urechea și simțurile. N-avea nevoie de foarte multe pentru a face spectacol și vremurile, uneori potrivnice, i-au acordat însemnătatea cuvenită încă de pe atunci.

Nu mă satur să o ascult și să încerc să găsesc fiecare componentă a personalității sale. I-a fermecat pe străini în toate drumurile sale istorice și a reușit să fie reprezentativă pentru fiecare zonă a României. Mi se pare că trebuie cunoscută și ascultată, pentru că are nenumărate cântece, din zone diverse, nu doar folclor, care sunt interesante și care au în ele patina timpului.

Mai mult decât atât, a fost și actriță. A jucat pe scenele bucureștene și a fost un soi de pionier al unui gen care a definit ulterior spiritul românesc. A apărut și-n filmele vremii, cântând, jucându-și propriul rol. De fapt întreaga sa viață, dominată de franchețe și de o boemie aparte, a fost o poveste spusă pe șleau, cu greutăți și evoluție, cu o noblețe pe care n-ai cum să o reproduci în vorbele perfecte. Însuși marele Nicolae Iorga a definit-o ca fiind emblema spațiului românesc, o pasăre măiastră completă, care a dus greul unor ani și care a căpătat strălucire pentru totdeauna.

După mine, Maria Tănase este ca o ploaie care vindecă, ca un soare care luminează și aduce alinare, ca o neîntreruptă luptă pentru frumos, ca o artă în continuă descoperire și ca un izvor nesecat de fascinație, iată, și după mai bine de 100 de ani de la nașterea sa.

Doina s-a frământat prelung pe buzele-i de aur, horele și sârbele au jucat-o așa cum ea însăși s-a jucat cu sunetele culese, cu viața, la fel cum și muzica de factură cultă, romanțele sau cântecele culese de Anton Pann i-au construit înțelepciunile. Și s-a stins demn, cu aceeași prestanță, cu aceeași eleganță cu care a electrizat publicul, un public care a iubit-o și care o iubește pe mai departe.

Cred că fiecare popor are un nume, unul singur, care definește laolaltă toată simțirea și genialitatea, talentul și măreția unei atitudini, a unui stil care nu poate fi egalat și care creionează, indiferent de timp și spațiu, întregul concept. Așa o avem noi pe Maria Tănase, de necontestat, de neluat în derâdere, de ridicat pe cea mai înaltă treaptă a sufletelor noastre! Pentru mine, Maria Tănase este o lecție, e un test, e o încântare și poate definiția cea mai bună pe care o pot da despre România, în toată complexitatea ei, mai ceva ca o pasăre măiastră!