Din ce în ce mai tare lumea e cuprinsă de nepăsare, de un soi de indiferență nocivă, care nu poate aduce decât declin și suferință, pe termen lung. Mi-e destul de greu să înțeleg cum unii oameni nu pot avea vreo urmă de empatie cu privire la felul în care ne degradăm, la mediu, la valori, la lupta pe care ar trebui să o ducem cu tot ce face cumva ceva și ne răpește din bucuriile vieții.
Într-adevăr, nu ne mai pasă de ce suntem sau ce vedem, de ce ne oferă alții pe tavă, de toate refulările noastre. Nu ne pasă nici măcar de cei din jurul nostru. Mulți au ajuns indivizi care se văd doar pe ei, care se ghidează doar pentru a-și satisface propriile nevoi, uitând cumva că trăim într-o comunitate în care singura salvare, cea mai eficientă, ar fi unitatea, acel sentiment puternic la care noi cel puțin, românii, ca popor, nu am prea avut acces și am lipsit atunci când s-a repartizat prin lume.
Cred că nu ne pasă nici măcar de felul în care suntem percepuți în societate. Într-adevăr, gura lumii e slobodă și nu o poți schimba sau închide cu una cu două, dar chiar și așa, e bine să ne păstrăm doza de educație, să avem bun simț și să nu dăm cu piatra la orice pas, să nu aruncăm cu noroi. Tare nu-mi place mie atunci când văd că toată lumea se pricepe la tot, când văd cum în online fiecare este rege și are puterea de a judeca, de a pune ștampile, de a găsi păreri și de a argumenta fără vreun pic de cunoștințe.
Suntem și doctori, muzicieni, psihologi, bucătari, impresari, scriitori, fotbaliști, politicieni, toate la un loc și uite așa uităm să fim oameni. Nimeni nu are dreptul pe această lume să judece. Și e punct. Nu mai există variabile după asta. Viața fiecăruia poate fi pusă sub lupă și comentată. Dar nu cred că e cazul să se întâmple asta. Fiecare trăiește după bunul plac, are propriile acțiuni și cu siguranță dacă e să-l tragă cineva la răspundere, acela nu este dintre cei care comentează pe internet!
Datul acesta cu părerea e sport național, chiar dacă, în esență, nimănui nu-i pasă de ce se întâmplă în țară și nu pune mâna să schimbe ceva, măcar puțin. Cum? Cu propria atitudine, cu păreri pertinente, cu responsabilizare, drag de țară, de cultură, de valori.
Nu ne mai pasă prea tare nici de viitorul tinerilor. N-au modele, n-au puterea de a discerne între adevăr și minciuni și sunt mânați de un fel de autosuficiență care le macină spiritul și care face într-un fel anume să ducă generația aceasta pe o pantă descendentă. Tinerii se aruncă într-un pueril lipsit de orice urmă de verticalitate.
Problema nu e neapărat că ne pierdem, ci faptul că se adâncește o crasă nepăsare. Iar când te confrunți cu asta, nimic nu mai poate fi temeinic, demn și trainic, pentru a putea construi. Degeaba modernismul ne bate la ușă, dacă nu știm cum să-l aplicăm pe spiritul național și cum să facem, măcar puțin, să fim sau să devenim o forță unitară, românească.
Eu unul vorbesc mult despre aceste lucruri. Nu știu dacă are cineva urechi să audă, să creadă și uneori mă gândesc dacă nu sunt penibil sau expirat că tot fac asta. Poate că oamenilor nu le mai pasă de nimic, poate că nu mai au speranță sau poate că pur și simplu au înțeles că indiferența e singura armă, dar chiar și așa, cred eu că e nevoie de responsabilizare, de implicare, de o minimă cultură și demnitate și de un strop de cer deschis deasupra noastră, care să ne spele și să ne trezească la realitate!