Cred că în viață, indiferent de statutul fiecăruia, e bine să spunem lucrurilor pe nume. Dacă apreciem pe cineva sau considerăm că pot fi inspirații, să nu ezităm să o spunem și altora. Asta încerc eu să fac prin editorialele mele. Ele nu sunt neapărat descrieri sau portrete. Sunt forma mea de admirație față de cei pe care-i iubesc, pe care-i respect și care reprezintă un model pentru cei din jurul lor.

Am să povestesc acum despre unul dintre oamenii pe care-i apreciez enorm încă din copilăria mea. Este vorba despre Vasile Șeicaru, celebrul artist care adună floare de tei pe chip și parfum de antiprimăvară în toată creația sa specială. Vasile e genul de om care nu te ocolește, care nu caută niciodată să te lingușească și care spune mereu lucrurilor pe nume.

Apreciez enorm la el această seninătate a principiilor și puterea de a ține cu dinții de anumite principii în cariera sa, nefăcând vreun compromis, cântând doar poezie, doar melodie, reușind astfel să-și păstreze și statutul, dar să și inspire generații și generații cu muzica sa nemuritoare.

Vasile este un star. Eu așa-l consider. Inevitabil, dacă „răsfoiești“ pe net niște pagini ale muzicii românești, să nu-i găsești vreun șlagăr pe care să-l fredoneze toată lumea și care să aducă o stare de liniște. Are un stil inconfundabil, are acea doză de trăire combinată cu sunet înalt și cu vers, fără a epata în vreun fel, fără a încerca să impresioneze.

Vasile cântă în primul rând, pentru sufletul său, iar de acolo pornește mesajul pur, sincer, cel care i-a adus în cariera de peste 40 de ani, nenumărate succese, momente de referință și desigur, cel mai important, dragostea publicului român.

Vasile a luptat și luptă în continuare pentru promovarea bunei măsuri și pentru frumosul din artă. A cutreierat stadioane în anii ’80, a scris istorie și nu s-a lăsat cu una cu două când au venit influențele nefaste din ultimii ani. E un tonomat de amintiri, de momente și e neobosit în talentul său de-a crea emoții spectaculoase. Folk-ul românesc ar fi fost mai sărac fără el și știu sigur că fiecare capodoperă a repertoriului său, pe versurile Poetului Maestru Adrian Păunescu sau ale sale, are în spate o istorie întreagă de simțire, de sensibilitate, de vocație și de dăruire.

În spatele celebrității, Vasile e un om altruist, e un prieten sincer și găsește mereu timp pentru o vorbă bună, pentru un sfat sau pentru un gând care face bine. Deși nu a avut neapărat cel mai lin parcurs al vieții, este un optimist și nu se lasă influențat cu una cu două de toată nebunia și mediocritatea care au pus stăpânire pe muzica noastră, indiferent de stiluri și clase sociale.

E un spirit neobosit, continuă să scrie și să compună și are nenumărate surprize pentru admiratorii săi, care-l găsesc pe rețelele de socializare sau pe YouTube, unde este activ și unde împărtășește și noutăți, dar și fragmente din toate trăirile sale memorabile de peste ani, din Cenaclul Flacăra.

Vasile Șeicaru pune preț pe cuvânt, pe mesaj, fiind un profesionist desăvârșit, dur cu sine și cu arta sa, cu vorbele la el, cu o tăcere a poeziei în muzică si cu o fericire de-a cânta cum nu mai vezi la foarte mulți artiști. Așa cum spune chiar el într-un cântec mai nou, dar răvășitor, Vasile Șeicaru este nemuritor, prin muzica sa, prin vers, prin emoție și prin starea de bine sau de nostalgie pe care o ai atunci când îi asculți creațiile, glasul și seninătatea din fiecare cântec pe care l-a adus la lumina bucuriilor.

Mă bucură fiecare discuție pe care o avem, pentru că am ceva de învățat și pentru că e onorant să mă număr printre oamenii pe care-i apreciază. Îi doresc ani mulți de viață și de cântec, pentru că recent a fost ziua lui de naștere, fiind o istorie incontestabilă a folk-ului românesc, de ieri până azi spre mâine! Să ne trăiești, Vasile!