Eu sunt un om sensibil, dar nu mă emoționez chiar atât de ușor. Încerc să-mi înfrânez anumite trăiri, dar uneori sunt copleșit și cucerit de anumite situații, de oameni, de sentimentele celor care iubesc frumosul și trăiesc deplin.

Mi s-a întâmplat recent un astfel de moment, tocmai în Transcarpatia! Unde vine asta? Tocmai în nordul țării, în Maramureșul istoric, în Ucraina, dincolo de granițe, la românii autentici pentru care țara-mamă a uitat să mai aibă același zâmbet, deși dragostea lor e nemăsurată și ține din generație în generație.

Am cântat acolo, în Apșa de Mijloc și vă mărturisesc că am trăit ceva ce n-am mai simțit de mult - un soi de revoltă combinată cu admirație, cu înălțare, patriotism, ospitalitate și omenie pe metrul pătrat! După ce treci granița, la Sighetul Marmației, ești practic, în altă țară. La vamă se vorbește ucraineană și ai impresia că ai depășit limita! Nu-i așa! În dreapta Tisei, de zeci de ani, sunt români care trăiesc conectați la ceea ce se întâmplă în România. Părinții și-au învățat copii să vorbească limba noastră, toți trăind cu tradițiile la purtător.

Mi se pare trist și nedrept că au fost dați uitării, peste ani, de România! Nu se descurajează și continuă să fie o putere, chiar dacă-i desparte o apă încărcată de durere și suferință. Asta nu i-a împiedicat să fie una cu valorile autentice!

Eu mi-am dus cântecele și mare mi-a fost surprinderea când am văzut că-mi știu versurile, că reacționează la piese pe care doar ce le-am lansat. Și aici vorbesc de tinerii care-și doresc să fie parte din spațiul pe care noi, la orice pas, îl denigrăm, îl uităm și-l murdărim. Noi ne dorim să plecăm de aici, să fim alții, s-avem cetățenii ale altor popoare, iar ei nu-și doresc decât să poată simți deplin românește.

Lecția aceasta despre dragostea dezinteresată este de fapt o palmă pe care ne-o dau, la figurat, căci nouă nu ne mai pasă de ceea ce a fost, de ce poate fi și de apartenența la un sistem întreg de valori și de credințe!

Ospitalitatea celor din comunitate este fără margini. Vorbesc de peste 80.000 de români care trăiesc la fel ca noi, doar că pe un alt teritoriu! Își pun sufletul la bătaie. Își dăruiesc și ultima bucățică pentru ca musafirul lor să fie fericit și liniștit și să se simtă ca acasă! Și chiar ești ca acasă!

Am cunoscut acolo o minunată familie, familia Botoș. Oamenii aceștia au lumină pe chipul lor, sinceritate și o întreagă istorie în spate! Au crescut două fete speciale, le-au educat, sunt intelectuali și luptă ca spiritul românesc din zonă să nu se piardă.

Ba mai mult, pe propriile lor forțe, pe propriile finanțe, au construit un muzeu! Da, da! Nu e glumă! În grădina lor, au un muzeu al satului românesc, cu exponate vechi, costume românești, discuri și o casă maramureșeană, veche de peste 200 de ani.

M-a impresionat la ei simplitatea, modestia, faptul că m-au primit în familia lor ca și cum ne știam de zeci de ani, punându-mi pe masă, în bucătăria lor călduroasă, la focul cu lemne, nu doar merinde, ci puțin din puritatea inimii, din filonul acela românesc pe care nu l-au pierdut, deși sunt nevoiți să trăiască peste granițe!

Familia Botoș, domnul Ion, care este medic stomatolog și președinte al Asociației Românilor din Transcarpatia, și doamna Ileana mi-au arătat că în viață, ca să fii om, cu adevărat, nu e nevoie de nimic mai mult decât bun simț, sinceritate și dărnicie.

Și uite-așa au devenit eroi pentru mine, pentru că sunt autentici, pentru că sunt ROMÂNI cu literă mare și sunt tare mândri cu originea lor, pentru care luptă și s-ar bate cu oricine, indiferent de consecințe! Cred că asta e dovada supremă de patriotism, real și mult mai autentic decât cel declarativ! Mă-nclin în fața lor și voi reveni cu drag ori de câte ori voi avea ocazia. Vă recomand și vouă să o faceți!