Orice început este prilej de noi planuri. Pandemia ne-a făcut, cumva, să nu ne mai facem visuri mărețe, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne setăm ținte înalte!
Eu vreau ca anul 2022 să fie prilej de revenire la normalitate. Mi-aș dori din suflet să înțelegem că n-ar fi rău să fim mai calmi, mai domoliți, mai dornici de frumos și de artă adevărată. Mi-aș dori să nu ne mai rănim între noi, să nu mai fim invidioși și dornici de răzbunări inutile, să vorbim mai puțin aproapele și dacă putem ajuta, să o facem dezinteresat! Astea-s câteva dintre planurile mele! În plan profesional, eu am piese noi, proiecte inedite, emisiuni de calitate, editoriale și desigur, dorința de a face concerte grandioase, primul fiind pe 1 martie 2022, la Sala Palatului, concertul pop-simfonic pe care mi-l doresc un eveniment grandios, pe sufletul meu!
Începuturile nu țin numai de noi. Nu strică să facem curățenie și-n jur și să vedem pe cei care ne sunt sau nu fideli, oamenii care cred și țin la noi, care nu ne mint în față ascunși sub pretextul protejării, oamenii care știu cine suntem și ce putem, dar care ne lasă să strălucim așa cum vrem, în nuanța pe care ne-o dăm singuri, nu cea impusă de ei.
Să știți că-i greu să pornești pe un alt drum, diferit! Dar în anumite situații, rămâne ultima șansă pentru a păstra echilibrul emoțional și pentru a găsi în viață o fericire, nu o povară care trebuie dusă către un inevitabil final! Nimic nu e ușor pe lume, asta-i sigur! Dar la fel de sigur este că stă în natura noastră să ne scuturăm și să fim alții!
Nu neapărat mai buni sau mai frumoși, nu trebuie să devenim falși, în schimb trebuie să fim, așa cum îmi place mie mereu să spun, în cea mai potrivită variantă a noastră, cea pe care o simțim cu adevărat și care nu ține nici de locul de muncă, nici de rate, de oameni, de iubiri sau de bani, ci doar de noi. Restul sunt variabile, importante, firește, dar care-s maleabile și pot fi reinterpretate pe parcurs. Pentru că timpul trece și n-avem noi cum să-l oprim. În schimb, îl putem aduce de partea noastră, trăindu-l pe deplin, ca și cum ar fi pe final în permanență, găsind în el nu ce ne poate oferi, ci fix ceea ce putem noi lua de la el!
Trâmbițez, în toate editorialele mele, despre unitatea aceasta dintre noi, despre cum să lăsăm la o parte răutatea. Cred că a devenit deja ca o poezie, o moară stricată care vorbește fără să se mai uite și prin jur. Păstrez totuși speranța că va citi cineva și, la un moment dat, nu știu cât de devreme sau de târziu, își va da seama că e mult mai bine să-ți vezi de treaba ta, să fii bun și performant, să ai încredere, să crezi și să-ți dai seama că nu ești și nu vei fi niciodată buricul pământului, știindu-le pe toate!
Și mai e ceva foarte important, pe care de foarte multe ori nu luăm în calcul - suntem sănătoși, avem două mâini și două picioare, avem parte de dragostea celor din jur și uităm să trăim. Și e oarecum o părere de rău să știm că ne trecem și că poate n-am făcut sau n-am spus totul, așa cum ar fi trebuit.
Să sunăm oamenii dragi, să le zicem, fără menajamente, că-i iubim, ca și cum n-am mai putea face asta de mâine. Să trăim așa cum trebuie de fapt să fie viața, o continuă călătorie la nivelul superior, pe care nimeni nu are dreptul să o judece sau să o pună la zid. De asta-i mereu bun un nou început... pentru a vedea viața cu alți ochi! Cei potriviți!