Fiecare zi este o lecție în plus, este un motiv ca să ne dăm seama că suntem atât de mici și că avem atâtea de învățat. Lumea din jurul nostru este asemenea unui mare și frumos abecedar, cu paginile deschise, care abia așteaptă să-l răsfoim și care ne dă câte o palmă când ne așteptăm mai puțin și când considerăm că le știm pe toate. De ce să nu ne recunoaștem slăbiciunile, oare?
Cred că e bine să încercăm să vedem dincolo de propriile păreri și să ascultăm, să luăm aminte și să încercăm să redescoperim în fiecare secundă noi și noi ipostaze, lucruri, oameni, sentimente, pentru a putea ajunge, la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, la acea înțelepciune la care toți tindem. Nu-i deloc greu, e nevoie de voință și de deschidere. Universul este format din mult mai mult decât propria noastră pătrățică și pentru a putea evolua, trebuie să lăsăm la o parte orgoliile și convingerile și să înțelegem o dată pentru totdeauna că a trăi este un privilegiu de care ne bucurăm și pe care trebuie să-l exploatăm la maximum, cu toate resursele necesare.
Așa e și în cazul visurilor. Cineva îmi spunea recent că e de ajuns să vrei și că mai târziu tot se va îndeplini și vei ajunge acolo unde ți-ai propus. Poate că așa e, dar drumul acesta, procesul care duce de la idee până la îndeplinire, este greu, anevoios și presupune multă muncă. Voi credeți că eu am ajuns artist peste noapte? Că am aproape 30 de ani de carieră așa simplu, bătând din degete și apărând pe scenă, în fața oamenilor, cu microfonul, cântând? Ei bine, nu!
Din nefericire, e mult mai ușor să vezi strălucirea, să analizezi și să dai verdicte cu privire la rezultat, decât să te uiți la parcurs în sine. Pentru a fi unde sunt acum, am depus efort, am renunțat la multe, mi-a plâns sufletul de nenumărate ori, n-am dormit nopțile, m-am îmbolnăvit, am acceptat lucruri, am străbătut cu pași mici fiecare etapă și am încercat să înțeleg că pentru a putea face visul meu realitate e nevoie de anduranță, de forță, de determinare și de puterea de a intra pe geam, atunci când ești dat afară pe ușă.
Oamenii văd doar frumusețea exterioară, uitând că e zbucium pentru orice, e nevoie de bani, de șanse, de multă putere de convingere și de rezistența psihică, moral puternic care să te facă să vrei să mergi mai departe atunci când pare că toate corăbiile tale mărețe s-au scufundat. Visele noastre fac bine la suflet. Ne ajută să vrem să mergem mai departe. Dar nimic nu cade din cer pentru ele. Indiferent de vârstă, e bine să visăm și să avem țeluri înalte. Dar astea nu se rezolvă doar prin credința că totul va fi bine și că la un moment dat va ieși soarele și pe strada noastră.
Dacă vrei ca sufletul să ajungă acolo unde ți-ai propus, dacă vrei ca reușitele să fie în vârful dorințelor, trebuie să muncești. Și când spun de muncă, mă refer la tot ce implică ea, la fiecare renunțare, la fiecare secundă în care poate ai face altceva, la stres, la efort. Viața îți dă suficiente motive să te bucuri de ea, mereu, dar nimic nu e oarecum gratis. Întotdeauna, pentru a ajunge acolo unde-ți propui, e nevoie de o plată, de un avans din partea ta, pentru ca mai apoi să culegi roadele.
De asta revin la ideea că pentru orice, pentru absolut orice, e nevoie de deschidere. Dacă vrem ca noi și ca lumea din jurul nostru să se schimbe, măcar puțin, e nevoie să avem mintea descătușată și să privim cu încredere, să învățăm din fiecare lecție și să înțelegem că nimic nu e întâmplător și nici nu vine din senin. Fiecare zi e o lecție! Și cu bune, și cu rele...