Trăim în nesiguranță, cu grija zilei de mâine, cu o instabilitate emoțională și cu sentimentul că oricând se poate întâmpla ceva care să ne zdruncine din temelii universul.
În pragul acesta ne-a adus, fără a avea șansa de a riposta în vreun fel anume, pandemia. Încă nu ne-am revenit și va mai trece mult timp până vom înțelege ce a fost, până ne vom da seama că într-adevăr, viața depinde de un fir invizibil, pe care-l putem oricând rupe și care ajunge să ne fie realitate, indiferent dacă ne dorim sau nu.
Pandemia ne-a lăsat goi de speranțe și de vise și ne punem cu greu în spinare dorința de a vedea totul cu ochii pozitivității, ca și cum nimic n-ar fi fost în acești doi ani în care ne-au răpit certitudini, oameni, ne-au ținut captivi, nu doar în casă, ci și în suflete.
Dar iată că un alt pericol inimaginabil bate la ușă. Cine ar fi crezut că vom putea vorbi de război și de conflicte majore armate în 2022?! Și totuși, primim încă o palmă. Eu unul nu trăiesc cu frica zilei de mâine, pentru că am învățat să mă bucur de azi, am învățat să prețuiesc pe deplin tot ce am și să încerc, pe cât se poate, să mă uit doar la pătrățica mea. Nu mi-e teamă de moarte, dar mi se strânge sufletul știind câți oameni au de suferit.
Am nenumărați prieteni în Ucraina, în comunitățile mari de români din zona Cernăuți și de după Tisa, în satele românești de după Sighetul Marmației. Îi sun, încerc să le fiu aproape și să găsim împreună soluții pentru a le tempera frica de un necunoscut groaznic. Mă rog pentru ei și chiar dacă rugăciunile sunt pur și simplu dorințele noastre, mă gândesc că undeva, oriunde, mai ales că suntem în Postul Paștelui deja, se vor deschide cerurile și lumina ne va păzi de tragedii majore.
Poate că lucrul cel mai de preț de pe lumea asta mare și complicată este pacea. Sună a discurs de la concursurile de Miss, dar vedem azi că el este actual și, mai mult ca oricând, de pus în aplicare.
Și nu mă refer doar la pace la modul propriu, ci și la figurat. Pacea din sufletul nostru e importantă, lupta permanentă pe care o dăm cu temerile și cu nesiguranța. Nu există vreo rețetă ca să se poată scăpa de asta, există doar rațiune și sentimentul că trebuie să trăim intens, pentru că nu știm nici unde, nici cum și nici măcar când se poate finaliza totul!
E foarte greu să știi că îți e frică pentru tine și pentru cei de lângă tine. Dar poate și asta să ne fie ca o lecție, una temeinică și puternică, lipsită de ranchiună, care să ne arate că e bine
să fim solidari. Sufletul nu întreabă niciodată, iar distanța fragilității noastre este nesemnificativă în fața tăvălugului de incertitudine care-și face loc tot mai des și care încearcă, cu mare nerușinare, să pună stăpânire.
Viața e oricum o dungă între ură și pace, este misterul care zi de zi ne face să ne dăm seama că nu reprezentăm mare lucru în economia unui ciclu firesc, care are propriul plan și care nu pune accentul pe probleme legate de sentimente, emoții sau stabilitate. De asta e musai să ne construim propria stabilitate și să ne dăm mâna în a fi unul aproape de celălalt.
Sper că nu o vom lua razna și mai sper la pacea de care avem mare nevoie, atât în plan mondial, cât și în propriile noastre gânduri, zbuciumate și zdruncinate de nereguli și o multitudine de întrebări. Sper ca liniștea să ne dea de gândit și mai sper ca orizontul să se transforme într-un azi de care să profităm pe deplin. Eu unul sunt cu sufletul aproape de voi, prin ce fac, prin muzică, prin tot. Dumnezeu să ne păzească de Rău, orice nume ar avea el!