E vremea Postului Paștelui. Poate că e una dintre cele mai însemnate perioade, în care toată lumea tinde către curățirea sufletului. Nu țin să intru în subiecte care țin de credință neapărat, dar consider eu că principalul post pe care ar fi bine să-l atribuim nouă, nu este cel alimentar, ci mai degrabă cel sufletesc! Nu e nevoie să ne privăm de sentimente, ci dimpotrivă. Să le lăsăm să ne inunde trupul, ca într-o spovedanie, ca într-o rugăciune a firii supreme, în care cele mai importante reguli sunt iertarea, cumpătarea și bunăvoința.

De pomană postim alimentar dacă avem sufletul încărcat de ură, de răutate. Poate că ar trebui să căutăm liniștea și să-i facem loc! Cred că oamenii mai buni sunt aceia care vor în permanență să se autodepășească, să găsească resursele pentru a ajuta și să nu facă asta cu scop demonstrativ, ci ca pe o firească și deschisă atitudine!

Postul nu e un trend, o modă. Nu postim nici ca să ne fie din senin iertate greșelile și nici ca să căpătăm ceva la final! Postim cu tot sufletul ca să putem ajunge la finalul perioadei să spunem că da, prin comportamentul nostru, ne-am schimbat, am devenit mai iertători, i-am acceptat pe cei de lângă noi, cu bune și rele și ne-am făcut, măcar pentru o perioadă, bagajul necesar ca să le arătăm celor de lângă ce înseamnă altruism, bun simț și bună creștere!

Eu nu pot să vă dau decât exemplul meu. Sunt un om care crede că mai presus de noi există o forță creatoare, care ne veghează și care nu lasă chiar totul la voia întâmplării. Dar dincolo de asta, e necesar ca eu să-mi netezesc calea unei vieți armonioase, trăite după reguli corecte și raționale. Nu judec oameni, mai ales că nu sunt nici eu vreun perfect. Nu pun ștampile, nu dușmănesc, întorc și celălalt obraz și încerc, pe cât se poate, să ajut, să ascult, să caut și să fiu liniștit cu mine și cu lumea din jurul meu, oricum ar fi ea. Acesta-i postul meu zilnic.

Nu e neapărat ușor să fim astfel, mai ales că totul a luat-o razna, dar am învățat în ani să știu cum să-mi respect promisiunile, am învățat să nu păcălesc, să nu văd doar propriul interes și să nu vorbesc pe nimeni de rău, nici măcar atunci când poate merită să fac asta, având sufletul rănit!

Nu există scuze pentru atitudinile lipsite de educație. Nu există scuze pentru vorbele aruncate în van, pentru felul în care-i rănim, poate, pe cei mai slabi de înger, care n-au puterea să lupte. Iar iertarea pentru astfel de caractere nu ține în a nu mânca o bucată de carne și a trăi câteva săptămâni cu fasole și cartofi. Nu!

Acest post înseamnă o luptă continuă cu noi, înseamnă a construi principii de la care să nu ne abatem și a fi mai indulgenți, mai calmi, mai fără capsa pusă în orice clipă, gata de un război imaginar, fără învingători de vreun anume fel.

Se spune că lumea n-ar trebui să aibă atâtea reguli, dar parcă fără ele ar fi un haos teribil. Și apoi regulile acestea, oricum ar fi, au scopul de a ne ține pe linia de plutire și de a ne trezi de multe ori la realitate. Astfel că, nu vă dau nici sfaturi și n-am nici reguli, nici pentru un post ca atare și nici măcar pentru o viață armonioasă, așa cum o am eu.

Știu doar că ar trebui să postim în fiecare zi în care suntem răi, dușmănoși și invidioși și vrem să-i faultăm pe cei de lângă! Ar trebui să postim în fiecare zi în care vrem să ajungem cu o treaptă mai sus în ierarhia omeniei, cea care ne e carte de vizită pe pământ și care va conta, cred, și acolo sus, de unde încă n-a venit nimeni înapoi, dar unde sigur se intră pe bază de bunătate și omenie!