Cred cu ardoare că neamul nostru românesc are nevoie de marii oameni ai săi, cei care trudesc în desăvârșirea lui, de ani și ani, ca să poată ieși la lumină, ca să respire un aer al normalității și ca să poată lăsa în urma sa o moștenire demnă, pentru generațiile care vin!

Din păcate, generațiile următoare sunt văduvite de puterea cunoașterii și de conceptul acesta al prețuirii marilor oameni care au luptat pentru cultura autohtonă, pentru artă și pentru fiecare bătălie a cuvântului câștigată prin genialitate și prin înțelepciune. De asta sunt fericit de fiecare dată când aștern vorbe, poate prea simple și lipsite de substanță, dar sincere, despre numele de referință ale culturii românești, de pe ambele maluri de Prut, pentru că-i una comoara neamului român!

Una dintre aceste mari personalități este academicianul Mihai Cimpoi din Republica Moldova, om de cultură apreciat, academician român, critic și istoric literar, eminescolog, redactor literar și eseist de origine basarabeană. Toată activitatea sa este realmente impresionantă, fiind mereu un strașnic luptător pentru promovarea corectă a limbii române, pentru înțelegerea acesteia și pentru împlinirea ei ca parte din noi.

Dar pentru mine, cunoscându-l, dincolo de latura profesională, cu adevărat remarcabilă este omenia sa, puterea de a capta atenția și lejeritatea unui discurs din care ai ceva de învățat în fiecare secundă. Vă mărturisesc că dacă aș putea și mi-ar da voie maestrul, mi-aș lua mereu un caiet de notițe cu mine sau un reportofon, ca să-i savurez fiecare judecată de valoare pertinentă, fiecare inflexiune a înțelepciunii sale.

La fel ca la Grigore Vieru și Nicolae Dabija, marii săi prieteni, și la Mihai Cimpoi se produce același fenomen inexplicabil. Când intră într-o încăpere, totul devine lumină, soare, impunând un respect prin simpla prezență.

Și desigur, alt lucru specific oamenilor cu atingere de geniu, este modestia maestrului Cimpoi. Nu epatează, nu scoate în evidență inteligența și experiența sa și zugrăvește o lume a puterii sale de convingere, din care n-ai cum să ieși fără a acumula tăceri rostite sublim ale frumosului și, desigur, o dragoste nespusă pentru limba neamului și pentru poetul nepereche Mihai Eminescu, „Luceafărul“ căruia maestrul Cimpoi și-a dedicat mare parte din activitate.

Este unul dintre marii intelectuali ai Basarabiei, care a clădit cultura neamului, care i-a pus bazele și i-a dat un sens, o valoare, o direcție clară, făcând din viața sa o deschisă carte a cunoașterii sale, ca într-o poveste din care vin și pleacă personaje, dar care se scrie și rescrie pentru cândva, într-o enciclopedie a firii sale. De fapt, în sine, maestrul Mihai Cimpoi este o enciclopedie, variată, complexă și în mai multe volume, a cunoașterii, a frumosului, a emoției și a măreției valorii sale.

Mihai Eminescu i-a definit cumva viața și aș îndrăzni să spun că este unul dintre cei mai importanți eminescologi români contemporani, cu o vastă operă, care ar trebui căutată și citită și implementată în școli, pentru că, așa cum explică Mihai Cimpoi geniul lui Eminescu, pe înțelesul tuturor, fără artificii inutile, este un... caz rar, de studiat!

Are numeroase premii la activ și sute de volume publicate, fiind ca un stindard care nu coboară, care nu obosește și care găsește mereu noi sensuri ale iubirii de frumos, ale înaltului, așezându-se deplin în rândul clasicilor contemporani.

Maestrul Mihai Cimpoi are cele mai înalte distincții în stat în Moldova și Meritul „Crucea României“, dar cea mai spectaculoasă distincție a vieții sale o reprezintă viziunea, opera, genialitatea și moștenirea care rămâne în urma sa!

Mihai Cimpoi este un păzitor al limbii, este un deschizător de drumuri, este cer și apă, pământ și soare și cuvânt al duminicii, ca într-o sărbătoare continuă, în care, cumva, limba română și cultura neamului și-au găsit un etern îndrăgostit care a sădit la nesfârșit iubire.

Mi-i drag și-s tare onorat că mă număr printre prietenii săi. Și sunt sigur că România Mare are în persoana maestrului Mihai Cimpoi esența ființei, pe o scenă în care joacă și azi, ca mare om de cultură, un rol important! Să ne trăiți, meștere al înțelepciunii, că ne trebuiți!