E Ziua Națională și, ca în fiecare an, toată lumea se întrece în declarații de dragoste, în promisiuni, în fel și fel de mândrii. De paradă și inutile pentru prea mulți...

De la televiziuni la oameni simpli, toți uită că nu e nevoie de o zi anume ca să-ți arăți respectul față de România. Iar acest respect nu constă în câteva fraze bombastice, în scurta preamărire a celor care au făcut ceva și în intonarea de imnuri patriotice pe care altminteri, toți, în restul anului, le dau uitării sau le consideră perimate.

Eu nu sunt un patriot extrem, dar lupt pentru țara mea, pentru valorile ei și chiar dacă unii râd, fără noimă și minte, chiar dacă mă fac nebun sau învechit, eu nu mă dezic de a spune mereu că avem multe motive de mândrie că suntem români. Desigur, ipocrizia patriotardă dă bine la public și în general de 1 decembrie, mai toți cei care fac din România un peisaj sinistru ajung să spună cât de tare sunt ei atașați de ea.

Pentru mine, România este acasă, este locul în care sunt artist și în care pot fi eu. Aici mi-e limba, neamul, dorințele, tristețile. Aici m-am născut și aici voi muri. Nu pentru că e o regulă sau pentru că așa ar trebui să facă toți, ci doar pentru că așa simt eu. România este fiecare cântec de-al meu, este celula corpului meu și mă identific cu acest spațiu care și-a netezit istoria, dar care are o mulțime de cauze de susținut.

România mă și dezamăgește uneori. Și nu țara atât de tare, cât cei care o populează și care uită că și ei sunt una cu locul în care și-au format viața.

România este pentru mine imaginea mamei, este bucata caldă de mămăligă, este înțelepciunea din Maramureș, este folclorul autentic. România din sufletul meu înseamnă valori la care să mă raportez, înseamnă un loc pe care-l vreau mai bun. Și nu-l vreau să fie mai bun din senin, fără ca eu să fac nimic. Nu, vreau țara pe care o merită cei care o iubesc și care luptă mereu să aducă adevărul la rang de cinste, nu să-l îngroape.

Le-aș ura românilor, nu doar de Ziua Națională, ci la modul general, să aibă mai mare grijă la implicare, să aibă grijă de valori, să nu-și mai murdărească țara în cuvinte și apoi s-o șteargă cu lustruirea ipocriziei.

Le urez românilor mai multă minte pe umeri. Le urez să se bucure de fiecare nuanță a culturii lor, le doresc să aibă conducători mai buni și să înțeleagă că, dincolo de orice, arta și cultura sunt elemente definitorii într-un stat care se vrea european pe hârtie, dar care uneori, cu mentalitatea și cu anumite acțiuni, nu e foarte departe de Evul Mediu.

Doresc ca românii să iubească limba română mai mult și s-o vorbească corect. Doresc să iubim și să ascultăm mai multă muzică românească. Nu doresc autostrăzi neapărat, ci oameni mai buni, mai multă deschidere, mai multă corectitudine și mai puțină mediocritate. Iar asta se poate, cu ușurință, cu puțină voință și ajutorul celor care simt ca mine.

Eu chiar am drag de România mea. Și aș vrea ca țara asta a mea să fie mai stăpână pe ea prin cei care trebuie să facă asta. Toată lumea aruncă mingea din stânga în dreapta, dar nimeni nu face nimic, nimeni nu trece la fapte, la acțiuni.

A-ți iubi țara nu e o rușine, nu e ceva perimat. A-ți iubi țara este o provocare continuă, una care te solicită, te pune permanent la maraton și te provoacă să stai și să schimbi ceva, indiferent de structura ta sau de ce anume faci. Vă aștept în fiecare duminică, de la ora 15:00, la TVR 2! Acolo sărbătorim mereu o zi națională prin oameni frumoși și calitate! Iubiți-vă țara!