Mereu am mers pe ideea că oamenii trebuie să facă numai ce le place și ce știu mai bine. Atunci când te apuci de ceva față de care ai un sentiment de entuziasm, determinarea e alta și lucrurile prind o altă formă, mult mai deplină. Asta indiferent de domeniul de activitate al fiecăruia, pentru că orice tip de muncă, de creație, de dăruire, este nobil și lasă în urma sa ceva notabil, fie că vor unii să recunoască sau nu asta. Cred în puterea visurilor și mai cred că atunci când iubești visul cu tot sufletul, acesta ajunge să se îndeplinească.

Așa e în cazul meu. Eu am și am avut multe visuri. Și nu mi le-am făcut în van, doar pentru a puncta anumite bariere sau pentru a da bine noaptea, când stăteam și îmi imaginam lucruri. Nu! Am luptat pentru ele și am încercat să-mi depășesc limitele, să evoluez și să ajung de la un puști neînsemnat din Turda, fără putere financiară, fără relații sau părinți celebri, să aduc oameni la sala de spectacol, să fac concerte grandioase, să joc, să cânt, să scriu, să pictez și să ajut ori să inspir, măcar puțin, prin toată arta mea, oamenii din jur.

Asta nu e o laudă, să nu mă înțelegeți greșit! E doar o realitate a unui om care nu și-a dat multe șanse la început, a unui copil care voia, dar care a avut multe opreliști pe parcurs. Nici azi nu mă pot lăuda că nu întâmpin probleme, hateri, oameni cu rea voință, dar munca m-a adus aici, dorința de a fi mai bun, de a oferi lecții și de a demonstra că pot și vreau.

Dacă eu am reușit asta, cred că poate oricine. Adică nu e neapărat ceva imposibil și nici nu e motivațională scrierea asta a mea. Spre exemplu, nu-mi imaginam că voi avea curajul să-mi arăt picturile în public. Iar de la decizie, până azi, am făcut peste 20 de expoziții, am ajutat o mulțime de tineri și am reușit să transform o pasiune într-o activitate plină de sens și de frumos.

Nu-mi imaginam că voi scrie vreodată, că ideile mele se pot înșirui cursiv. Dar am citit mult, am avut curaj, am învățat din greșeli și iată că sunt aproape 4 ani de când scriu săptămânal la Taifasuri, ba am scos și o carte în 2022, cu gândurile mele și cu oamenii speciali care mi-au pășit prin viață.

Consider că fiecare provocare vine la pachet cu un bagaj de putințe și neputințe. Pe cele din urmă le putem învinge prin dorință. Dacă vrem cu adevărat, învățăm, ne batem cu toate morile de vânt și le arătăm celor care vor cu tot dinadinsul să ne facă să credem că nu putem, că nimic nu ne doboară așa cu una, cu două.

Sigur că nu e simplu, dar dacă vrei să faci ceva la un moment dat, indiferent de vârstă, se poate. Nu mă refer la celebritate sau la artă neapărat. Mă refer la orice acțiune ne face sufletul să vibreze. Și lumea asta în care trăim ne arată în fiecare secundă a ei că avem nevoie de multe astfel de refugii.

Să nu ne fie frică să ne schimbăm meserii, job-uri, să devenim pensionari activi, să avem planuri, să facem bine și să lăsăm ceva în urma noastră, dincolo de clasicele realizări legate de familie, casă, bani sau... loc de veci!

Cred că merită ca la final, atunci când se va trage o linie imaginară și vom face un bilanț, să nu avem regrete că n-am încercat, ci mai degrabă că am vrut, dar nu s-a putut. Sau s-a putut și am realizat ce ne-am propus. Repet, nimic nu e atât de greu precum pare! Dacă vrei, poți pentru tine, uneori, să ai, în sens figurat, LUMEA LA PICIOARE!