A avea încredere în oameni, în vremurile pe care le trăim, este mai degrabă o provocare, decât o binecuvântare. Nu țin nicio prelegere cu privire la asta, dar mi se pare că se rănește foarte simplu, că e la îndemâna oricui să trădeze și că fiecare merge, din ce în ce mai mult, pe principiul greșit că orice pe lumea asta are un preț. Eu nu cred că totul e de vânzare. Cred că încrederea în oameni, fie că o acorzi sau o primești, este ceva căruia nu îi poate fi atribuit o anumită valoare și nici nu se poate vinde. Știu că e foarte simplu să alegi uneori o cale mai ușoară sau mai convenabilă, știu că există situații imposibile, care par că nu au scăpare, dar niciodată nu se trădează omul de încredere.
Dacă nu construim relațiile interumane pe acest sentiment de bază, atunci totul se duce de râpă. Să știți că eu văd viața foarte simplu. De multe ori ne-o complicăm noi inutil și o facem mai alambicată decât este. Dacă nu te abați de la anumite convingeri, atunci ea are cursul ei firesc și îți scoate în cale și oamenii potriviți, și momentele favorabile. Sigur că mereu vor exista decizii greu de luat, care trebuie puse în balanță și analizate la sânge, dar chiar și în acele situații trebuie lăsat egoismul la o parte și gândit din perspectivă comună, punându-ne în pielea celui căruia i-am putea face rău, precum și ce-am simți noi dacă cineva ne-ar trăda încrederea.
Încrederea se construiește. Se sădește cărămidă cu cărămidă și se hrănește prin dovezi simple și palpabile. Niciodată un om de încredere nu va divulga un secret, o informație, din greșeală. Nu va găsi de cuviință să te critice în fața altora, te va apăra și mereu va fi umărul de nădejde pe care să te bazezi. Tot prin încredere poți ajunge să ai ce îți dorești. Dacă nu acorzi această încredere, ești permanent reticent și cauți nod în papură la absolut orice, șansele să ai parte de izbândă sunt minime. Sigur că există situații tragice în care investești multe sentimente și ele ajung să fie aruncate la coș pentru altcineva, pentru bani, pentru o situație sau ceva mult mai convenabil. Nu știu dacă este un obicei frecvent sau sunt cazuri izolate, dar asta nu trebuie să ne facă să ne pierdem încrederea în alții.
Eu am mare încredere în oameni. Fie că sunt apropiați, prieteni, cărora le arăt parte din sufletul și din viața mea, fie că sunt public, fani sau chiar clienți. Am încredere în cei care mă cheamă la evenimente și poate și de asta n-am avut niciodată parte de episoade negative, de păcăleli. Merg pe principiul că în viață, chiar dacă nu sunt toți ca noi, ajungem la un moment dat să-i atragem aproape pe cei care ne sunt pe o lungime de undă asemănătoare. Sigur că am fost și eu trădat. Și încă cum!!! Dar nu m-am învățat minte și în continuare îmi așez bucăți de suflet în privirile, gândurile și viața celor la care țin enorm. Nu știu dacă-i bine sau nu, dar nu interesează teoria, atât timp cât practica îmi face extrem de bine și eu la rându-mi devin un om de încredere pentru ceilalți.
Încrederea e, fără dar și poate, o treabă intimă, este ceva care-ți aparține și pe care vrei - fără modestie, opreliști sau pudori - să o împarți. Este forma de evoluție supremă și dovada că vrei să arăți lumii că ai ajuns la un nivel spiritual în care nu doar tu contezi. Sigur că te vor face mulți să suferi, sigur că te vor răni și te vor întoarce pe toate părțile, dar asta nu înseamnă că trebuie să disperi și să abandonezi, ci, dimpotrivă, trebuie să fii perseverent cu orice preț, indiferent de mijloace, pentru că da, încrederea chiar este baza unei lumi sănătoase!