Anul trecut, prin vară, a ajuns la mine pe telefon un filmuleț cu un puști de vreo 6 ani care recita cu foc și patos, cu implicare, un poem aparte de Mihai Eminescu. M-a cucerit pe loc. Am făcut căutări, împreună cu echipa mea, și l-am găsit pe micuțul Rareș Prisăcariu, de la Botoșani. L-am invitat la emisiunea „Drag de România mea!“ - care, apropo, a fost prima sa apariție televizată - unde a realizat un moment emoționant, recitând, cu simțire, scrisoarea mea adresată României.
De acolo, a urmat ascensiunea lui, apariția în alte emisiuni și, desigur, după cum știe toată lumea deja, participarea la concursul de televiziune cu talente, pe care l-a și câștigat acum două săptămâni, fiind votat de oamenii care au simțit că-i emoționează prestația lui. Am fost uimit și șocat să văd micimea anumitor români care în mediul online i-au „tocat“ pe acest copil fenomen și pe părinții lui.
Rareș Prisăcariu este un copil cu suflet de poezie, cu un talent unic, care primește o educație aleasă. Nu îndoctrinare! Dacă părinții lui au ales să-i ofere astfel de modele, e admirabil. Cine are dreptul să se împotrivească? De ce e rău în viziunea unora? Ba dimpotrivă, e minunat ca un copil de 7 ani să aibă preocupări de genul acesta, în condițiile în care educația primită de cei din jurul lui este axată pe telefon, pe limbaj suburban, pe false modele, pe o așa-zisă evoluție fără substanță. Are copilăria lui, e fericit, în forma pe care el o simte și așa cum l-au ghidat părinții săi.
Vorbim despre genialitatea unui copil inocent, care respiră poezie, care e una cu înțelepciunea poeților pe care-i iubește, care uimește și care poate fi numit cu ușurință un FENOMEN. Și are doar 7 ani și vine din leagănul culturii, de la Botoșani, acolo unde urmează cursuri de teatru la Școala Populară de Arte. Încă de la 3 ani știa numeroase informații din multe domenii, se exprima cursiv si reținea texte întregi pe dinafară cu ușurință. Și nu reține mecanic, având o memorie fantastică, ci le trece prin filtrul sufletului și a rațiunii sale.
Nu face niciun efort pentru asta, se bucură de copilărie și de inocența vârstei sale. Ca el nu sunt mulți copii, care să respire cu bucurie România și poezia, să le poarte în piept, în formare, în fiecare tresărire! Are dicție perfectă, are trăire, emoționează și are capacitatea de a te capta, de a te ține lipit de intonația sa.
Rareș este un exemplu despre cum ar trebui oferită educația azi. Sigur că nu e cazul și nici nu se poate ca toți copiii să fie ca el. Dar frumusețea stă tocmai în faptul că e altcumva, în sensul pozitiv și alegerile părinților săi, de a canaliza inteligența sa, curiozitatea, bucuria de a rosti și de a memora, sunt admirabile.
Cei mici trebuie să știe că avem un folclor, care-i comoară, trebuie să știe să prețuiască artiștii de cândva, să se mândrească că-s români. Nu forțat, ci doar ca o prelungire a curiozității lor. În școli e deja tardiv, nu se mai poate introduce o astfel de disciplină, dar în familie, da, se poate.
Iar dacă unii dintre voi nu simt nimic, nu e necesar, absolut deloc, ca și el să fie atât de indolent și nepăsător ca și respectivii. Un viitor nu se construiește pe împrumuturi de „afară“, cu „dobândă” în generații, pe dorința de-a anihila tot ce-i național, pe o modernizare fără fundament.
Ideea esențială este aceea că Rareș nu e nici salvator de neam, nu e vreun Mesia coborât pe pământ, e un copil normal, deștept, cu preocupări alese, cu un talent care trebuie fructificat. Are steaua lui și sigur aceasta va străluci indiferent că vor unii sau nu să-i răpească din intensitate. Este un COPIL-fenomen, cu suflet de poezie și cu seninătate pe chip! Iar eu sunt fericit că avem astfel de exemple în spațiul public. Mergi pe drumul tău, Rareș! Ai drag de frumos, de valori și de România ta!