În viață ne asumăm fiecare acțiune pe care o întreprindem. Nu există hazard, nu există impuls, există doar alegeri pe care le facem, conștient sau inconștient. Suntem un produs al fiecărui moment în care ne decidem să facem niște mișcări. Oricât de tare am vrea ulterior să întoarcem timpul, nu mai e cu putință. Poate și de asta e necesară mai multă asumare printre oameni, pentru că mulți fug de repercusiuni, de consecințe, ascunzându-se mereu sub nevinovatul pretext al „sentimentelor”! Nu este așa, dragii mei! Și sentimentele au minte și izvorăsc de undeva, sunt hrănite, sunt alimentate, sunt duse la un alt nivel conștient.
Apoi mai e ceva ce oamenii uită cu desăvârșire să facă atunci când poate greșesc. Nu recunosc, nu cer iertare și nu întreprind nimic. Deseori, în viață, cuvintele sunt de prisos, ele nu ajung, nu au fundament, nu au substanță și nu mai pot spăla ceva mânjit. În schimb, faptele concrete, chiar și cele demonstrative, mai pot salva situații, pot aduce iertare, pot arăta că intențiile sunt bune și că de fapt, undeva în spate, e o greșeală.
Dar fără fapte, nimic din tot ce este de nivel teoretic nu-și are sensul. Eu așa sunt, așa îmi construiesc fiecare episod al vieții mele. Prin fapte! Nu vorbesc înainte de a face ceva, nu fac declarații și nu mă hazardez la cine știe ce, dacă nu vorbesc faptele despre asta. Și e așa pentru că știu foarte bine că minciuna este o manipulare a cuvintelor, prin cuvinte. În schimb, gesturile, sunt temelie, sunt cel mai puternic combatant al minciunii și deseori te pot scoate din momente tare complicate ale vieții.
Alegerile noastre, la modul general, vorbesc elocvent despre noi, despre caracter, despre cine suntem, ce vrem, încotro ne îndreptăm, cum arată destinul nostru. Asta e oglinda unui om până la urmă, formată din alegerile făcute, din fapte și din cei care-l înconjoară. Știu că poate sunt dure aceste fraze ale mele, dar sunt simple constatări despre ce trăim și cu ce ne lovim zilnic.
Așa s-au destrămat familii aparent trainice, cupluri ce păreau solide, pentru că nu și-au asumat acțiuni grave sau mai puțin grave și au preferat uneori cuvinte banale, goale, la rezolvare, în loc de fapte exacte. Așa s-au pierdut cariere promițătoare, așa au ajuns mulți să cunoască sentimentul regretelor zadarnice.
Eu nu le am, pentru că știu foarte bine că am ales mereu cu mintea, perfect conștient. În cea mai mare parte am tras lozul câștigător, dar chiar și atunci când nu a fost așa, nu am disperat, am mers mai departe, am arătat prin fapte că sunt demn de asta și totul a revenit cumva la normal.
De aici vine și vorba românească cu răsplata faptelor. Eu sunt de părere că în viață nu ai reguli scrise prea multe, dar alea câteva de bun simț care sunt, trebuie respectate cu sfințenie. Mă refer la onestitate, la sinceritatea între oameni, la iubire, la încredere și la măsura faptelor. Dacă te ghidezi după astea, restul sunt variabile. Dacă nu, totul se complică și ajungi în situații disperate, fără ieșire, pe care nu le intuiai nicio secundă înainte.
Așadar, eu consider că lumea ar fi mai durabilă și mai onestă dacă n-am mai da din colț în colț și dacă ne-am lua în piept fiecare faptă, fiecare hotărâre, încercând să fim mai buni, poate să reparăm sau să reconstruim ce am dărâmat cu vorbe sau gesturi.
Și mai e ceva! Faptele astea ale noastre atrag după sine anumite beneficii sau consecințe. De fapt, la asta se rezumă viața la final, atunci când se ajunge la punctul de tras o linie mare, neagră și de făcut bilanț. La toate consecințele pe care le tragem, care-s mult mai dure și mai complicate decât faptele în sine! Eu n-am sfaturi și nu e cazul să existe în această situație, dar fiți asumați!