Main menu

header

938 2 2Vă mărturisesc, dragii mei, că de ceva vreme nu mai sunt atât de mulți oameni care să mă surprindă plăcut, cu educația și caracterul lor. Se întâmplă ca surprinderea asta să fie în sens opus și să trăiesc mai degrabă dezamăgiri, decât revelații. Dar chiar și așa, mai descopăr tineri care parcă nu se identifică în niciun fel cu perioada pe care o trăim, venind dintr-o lume a binelui, a onestității, trăind în viață și pe scenă o anume demnitate de la care nu se abat. Un exemplu în acest sens este Maria Beatrice Băndoiu, o fată de toată isprava, pe care am avut bucuria zilele trecute să o cunosc mai bine, în cadrul unui concert, și dincolo de strălucirea reflectoarelor.

Ei bine, fata aceasta, care este un munte de talent, m-a surprins total. Nu prin calitățile vocale neapărat, care sunt incontestabile și pe care oricum le știam. Nu prin prestanța pe care o afișează când își așază costumul popular sau prin autenticitatea sa, pentru că acestea îi erau oricum carte de vizită, ci mai degrabă prin felul aparte de a trata oamenii din jur, prin felul în care își construiește legăturile, prin decența sa și prin inteligența care-i este ca o armă a binelui și pe care o scoate „la înaintare“ nu pentru a demonstra ceva, ci pentru a fi naturală.

Maria Beatrice este o reprezentantă de cinste a zonei etno-folclorice Gorj. Face parte din generația tinerilor excepționali care și-au asumat misiunea de a duce mai departe moștenirea primită de la înaintași, de a face accesibil oamenilor acest gen, într-o lume complicată.

Ea nu-și dorește succesul cu orice preț. Este absolventă de Conservator, are la bază o educație temeinică și nu mă gândesc doar la cea de la școală, ci la cea de acasă, primită cu sârguință de la părinții ei, care au știut cum să-i șlefuiască frumoasele calități.

M-a impresionat omenia ei, buna seamă, prestanța, atenția la cele mai mici detalii, la implicare, la momentele în care era cazul să vorbească și momentele în care trebuia să privească. M-a impresionat luciditatea, naturalețea, bunul simț, cunoașterea și lipsa aceasta a dorinței de a epata cu orice preț. E un profesionist care stă în banca lui și care face succes fără să se dea peste cap prea tare, cu artificii inutile. În schimb, muncește mult, la fel ca cei din generația sa, la producții de seamă, la piese, cu mare atenție la repertoriu și alegeri.

Are o colecție impresionantă de costume și chiar dacă viața a încercat-o, trecând-o prin cumpene teribile, ea tot stă demnă, cu fruntea sus și cu o frumusețe aparte, nu doar fizică, ci și interioară, care se simte și pe exterior.

Actualmente, eu cred că este una dintre cele mai valoroase artiste ale Gorjului, cu o unicitate interpretativă și cu dichis, fiind în același timp și realizator și moderator la Trinitas TV.

Maria Beatrice a știut mereu care îi este locul, fiind conștientă de valoarea sa, nefăcând mare caz cu asta. Uneori, în viață, e foarte importantă impresia pe care o lași în urma ta, iar fata aceasta specială, care-i tânără, frumoasă, talentată, educată și plină de aplomb, știe cum să creeze o primă impresie, știe să fie și discretă, și persuasivă, arătând că este un om învățat, dornic de evoluție.

Are la activ numeroase performanțe și premii câștigate în ani de trudă, la cele mai importante concursuri de profil și e de o sensibilitate aparte, purtând marama din portul popular cu aceeași seninătate cu care Rodica Bujor descrie deplinătatea acestui element. Sunt sigur că va străluci peste ani, sunt sigur că se va menține, va scoate noi cântece și va fi în preferințele celor care știu să aprecieze și să prețuiască valoarea, frumosul și autenticitatea. Maria Beatrice, te prețuiesc din adâncul sufletului! Ești Bucurie!