Voi cât de tare îi prețuiți pe cei din jurul vostru? Se spune că suntem ce suntem, fiecare individ, printr-un cumul de momente, legături, sfaturi, reacții și afecțiuni din partea celor pe care-i iubim, celor alături de care muncim, care ne sunt aproape, fie că e vorba despre familie, prieteni sau simpli străini care vin în contact cu noi. Cumva, devenim suma acestor alăturări și trebuie să recunoaștem asta.

Și poate și de asta e cazul ca uneori să ne pese mai mult și de cei din jurul nostru, nu doar de noi, ca ființe egocentriste. Să nu trecem totul prin filtrul personal și să dăm verdictele despre ceilalți așa cum le vedem noi. Să ne punem și în papucii, ba chiar și în sufletul celor de lângă noi.

Într-un cuvânt, eu cred că-i tare fain să fim mai empatici. Empatia față de ceva anume nu e nici milă, nici vreun favor și cu atât mai puțin este ceva de care să ne fie rușine. Este un sentiment pur, firesc, care ar trebui să vină ca o prelungire a bunătății noastre, a omeniei noastre și a educației.

Empatia este dovada faptului că ne pasă, că nu suntem chiar atât de insensibili, nu ne gândim doar la noi, nu folosim oamenii ca pe obiecte și apoi le aruncăm sau îi utilizăm doar ca pe niște jucării când avem chef, într-o zi bună sau ca să ne vină surâsul pe chip.

Empatia asta pe care v-o tot trâmbițez eu aici este despre cum să ne comportăm cu ceilalți, să-i ascultăm, să le mulțumim, să le demonstrăm că îi prețuim, că nu îi folosim, că ne sunt indispensabili în dezvoltarea noastră, ceea ce e adevărat, pentru că, sigur, ne putem descurca fără cineva, dar nu vom mai fi niciodată întregi pe deplin așa cum suntem cu acei cineva, care ne fac să strălucim la adevărata intensitate și valoare.

Cred că principiul acesta se aplică mult de tot și în prietenie. Prietenia în sine înseamnă empatie, înseamnă a prețui pe cel pe care-l numești prieten, ascultându-l, fiind atent la nevoile sale, respectând ce înseamnă, fără minciuni, trădări sau alte activități din zona aceasta obscură.

Când ești prieten cu cineva se presupune că nu mai ai secrete, că poți fi tu. Eu unul așa înțeleg prietenia. Înțeleg să mă gândesc și la ce vrea, ce poate, ce înseamnă acel om. Prietenia înseamnă să-i încurajezi pe cei la care ții să strălucească, să fie mai buni, să fie cea mai bună variantă a lor, să devină mai speciali și să lase și în tine o bucățică din tot ce înseamnă sufletul lor fain.

Empatia asta față de prieteni, de lucruri, de oameni, de animale și de tot ce trebuie să ne sensibilizeze nu e deloc o vulnerabilitate. Nu cad galoanele și nici statutul cuiva dacă arată că-i pasă, dacă prețuiește, dacă face un minim de sacrificiu, dacă ascultă și, mai ales, dacă ia măsuri.

Eu unul permanent mă gândesc la oamenii apropiați, la public, la nevoile lor, la ce știu că i-ar bucura. Încerc să vin în întâmpinare, să fac bucurii, chiar și când atunci când poate nu am cea mai bună dispoziție și nu-mi vine să fac asta, dar știu că așa dragostea mea va fi cea corectă și va fi înțeleasă ca atare, pentru că, repet, eu chiar cred foarte tare că oamenii nu sunt trocuri, nu pot fi cumpărați, nu au valoare, sunt de neprețuit și nu pot fi monedă de dat mai departe.

Concluzia nu vine cu vreo obligație sau cu un îndemn cu statut de adevăr absolut. Nu-l dețin și nu mă pasionează asta. Fiecare face ce simte și cum îl bate capul. Până la urmă asta ne și face unici cumva. Doar că eu vă încurajez să fiți empatici!