Cred cu ardoare că atunci când ai ceva în minte nu există să nu realizezi acel ceva, indiferent de opreliști, de bariere, de probleme întâmpinate, de lipsuri, oboseli, neșanse și chiar batjocură.

Dacă tu ai în plan să creionezi ceva în care crezi, nu trebuie să te lași descurajat de nimeni și de nimic! Acesta nu-i discurs motivațional, pentru că eu nu le am prea tare cu dorința asta de a determina oamenii cu orice preț să creadă în ceva. Nu, eu vorbesc despre o realitate izvorâtă din exemplul meu!

Eu fac anul acesta 30 de ani de carieră. Credeți-mă, dacă n-aș fi crezut că pot ajunge aici, să vă scriu în paginile unei reviste naționale săptămânale, în calitate de director onorific, cu statut de artist cu state vechi, lucrurile nu s-ar fi realizat la fel în viața mea. Dincolo de șanse, noroc și conjuncturi, eu am vrut, la propriu, să ajung aici și am muncit pentru asta!

Sigur că pare exagerat, dar am mai spus asta. Eu am primit multe șuturi la început de carieră, mulți m-au făcut să mă îndoiesc de puterile mele, mi-au închis uși, m-au sabotat, m-au făcut să plâng, dar m-au ambiționat să cred și să lupt.

N-am avut bani, n-am avut relații, n-am putut crește prin alte „metode“ mai simple decât cele legate de muncă asiduă. Și uite așa îmi dau seama acum că norocul acesta al vieții mele mi l-am făcut și de unul singur.

Eu n-am prins un trend neapărat. Mi-am și schimbat genul muzical la un punct și de acolo am încercat să cresc și să evoluez. Nu există o rețetă a succesului în viața mea și cred că în nicio situație nu se întâmplă ca să adaugi anumite ingrediente și să ai parte de apreciere pe termen lung.

Cred că ideea aceasta despre succes este o fantasmă. Mai degrabă succesul îl aduce munca, forța de anduranță, seriozitatea și, cel mai important, abilitatea de a trece prin situații cu fruntea sus, eliminând posibile conflicte sau probleme care să ducă la situații fără scăpare.

Nu e mare filosofie. Sunt principii simple de la care eu nu abdic. Dacă aș fi fost altfel, mai maleabil din punctul acesta de vedere, dacă nu aș fi chibzuit, dacă nu aș fi întors și celălalt obraz și nu mi-aș fi educat în timp răbdare, n-aș fi ajuns ca anul acesta, pe 30 noiembrie, să fac concert special la Sala Palatului din București, în care voi celebra munca mea de până acum, cu publicul și cu invitate speciale.

Ce vreau eu să spun este că visurile nu înseamnă renunțare. Visurile înseamnă, de fapt, voință și libertatea de a fi cum vrei, îndurând tot ceea ce înseamnă asta. Nu spun că e ușor, nu e deloc ușor!

Eu nu sunt un exemplu despre succes. Eu sunt mai degrabă exemplul omului care a depus efort și care se bucură azi de ce a realizat, știind că lasă ceva pozitiv și util în urma sa. Și tot succesul acesta al meu, mai mic sau mai mare, pe nișa mea, toate sălile pline și oamenii care vibrează la muzica mea, vin în spate cu o normalitate a celui care sunt. Eu am fost mereu pragmatic, am sesizat oportunitățile, am acceptat provocări, am strâns din dinți, am străbătut țara, am luptat, am vrut și am creat.

Nimeni nu va spune vreodată cu adevărat ce a făcut ca să ajungă unde este. Eu n-am nicio problemă să fac asta, pentru că povestea acestor 30 de ani ai mei de carieră oficială, plus încă vreo 17 ani de viață înainte, înseamnă rigurozitate, bun simț, educație, modestie și muncă.

Și atunci revin la început. Dacă vrei, se poate, indiferent de metode și de situații! Scopul scuză mijloacele, dacă ele sunt cu bune intenții! Vă iubesc și vă aștept să vedeți cine sunt, la Sala Palatului din București, pe 30 noiembrie!