De multe ori suntem dezamăgiți de cei în care ne punem multe speranțe. Ajungem să fim înșelați, trădați, mințiți tocmai de oamenii care ne sunt apropiați, ne sunt confidenți, ne sunt prieteni.
Mi se pare cel mai urât să înșeli încrederea cuiva, să nărui speranțe, să minți cu nerușinare despre ceva ce simți și ești, ca să păcălești doar de dragul unor aparențe inutile. Din păcate, vedem asta tot mai frecvent pentru că oamenii nu mai au coloană vertebrală, principii și fiecare, egocentrist, aleargă după propriul avantaj, fără a mai conta că în maratonul acesta inutil rănește, lovește și lasă urme adânci.
Pentru mine, la modul general, tipul acesta de trădare este de iertat. Pot înțelege pe cei care greșesc din întâmplare, pot înțelege greșeli minore, dar atunci când voit dezamăgești pe cineva, când divulgi secretele cuiva, când bârfești, când scoți din prietenie elementul încrederii, atunci sigur ai o problemă gravă și nu meriți să ai parte de oameni loiali în jurul tău.
Credeți-mă, până și loialitatea se educă și se învață. Ea este pe bază de respect, de ofertă venită în urma cererii. Dacă respecți pe cineva, dacă ai sentimente sincere, atunci sigur nu va fi vreo clipă, vreodată, vorba despre discuțiile de mai sus.
Eu am oameni loiali în jurul meu și n-aș fi reușit să ajung unde sunt azi dacă nu erau ei și dacă eu nu știam cum să respect și să onorez aceste prietenii și colaborări.
Încrederea în oameni este ca o loterie, ca o ruletă rusească. Nu știi niciodată dacă „pică“ mâna potrivită, nu știi dacă ajungi pe panta cea bună sau ajungi să-ți plângi în pumn că ai avut din nou dreptate și te-ai înșelat.
Văd din ce în ce mai multe persoane cărora nu le pasă că înșală așteptări, văd oameni care uită, care rănesc, care lasă deoparte, care n-au respect și n-au prețuire pentru cuvântul dat. Văd oameni care caută doar ca ei să fie pe primul plan, indiferent pe cine rănesc pentru asta. Să știți că viața demnă nu se clădește pe suferințele celorlalți. Nu e succes, nu e reușită dacă cineva, undeva, stă și plânge din cauza ta.
Mulți nu mai prețuiesc valorile astea pe care le trâmbițez eu în fiecare text de-al meu, în fiecare editorial sau emisiune. Zău că nu-mi pasă de ei! Nu-mi pasă de indolenți și mai știu că de multe ori adevărul supără, doare, îi rănește pe cei care se simt și care nu pot face prea multe ca să se îndrepte.
Eu unul nu voi renunța să fiu așa cum am fost crescut. Să acord oamenilor șanse. Să am încredere și, la rândul meu, să investesc încredere, ajutor, respect, o vorbă bună în fața celor care știu că sunt trup și suflet pentru mine, în prietenii.
Dacă nu vrem ca totul să se robotizeze și noi să nu mai avem sentimente și însemnătate, atunci e neapărat cazul să ne revizuim compor- tamentele și să vedem cum facem să nu mai trădăm.
N-aș vrea să zic fraza cu generalizarea către popor, pentru că nu cred că românii sunt trădători. Cred că-s doar cazuri ale unor indivizi care nu știu cum să-și construiască viața demn, care nu au educație și care uită că un suflet curat nu are nevoie de urât ca să se înalțe, ci doar de sinceritate.
Suntem dezamăgiți, dar nu ne învățăm minte și atunci eu fac așa ca să am un scut, încerc să ofer oamenilor șanse, dar să mă și educ din start că ei mă pot dezamăgi sau îmi pot face rău la un moment dat prin atitudinea lor.
Încrederea în oameni este, de fapt, sufletul pe care-l sădești în ei, este partea din tine pe care o lași să se vadă acolo și care înflorește, crește și ajunge prietenie. Nu înșelați încrederea celor pe care-i iubiți!