Am învățat în toți anii aceștia de viață de până acum că nimeni nu-i perfect pe lumea aceasta. E firesc să greșim, e firesc să avem și lipsuri și să ne dorim să fim mai mult, să vrem mai mult și să luptăm astfel pentru toate aceste dorințe majore.

Perfecțiunea ar fi, cumva, ceva plictisitor. Sunt mulți oameni care-și doresc asta, dar uită că și slăbiciunile au farmecul lor aparte. Mie-mi place să fiu cât mai aproape de lucrul bine făcut, dar nu transform asta într-o obsesie continuă. Îmi permit să greșesc și știu că astfel totul prinde ulterior o altă formă.

Trăind și lovindu-mă de situații diverse, mi-am dat seama că-mi pot fi uneori propriul dușman. Ne luptăm ca să agonisim, ne luptăm ca să-i mulțumim pe cei de lângă noi, dar uităm astfel că umanitatea este specială tocmai pentru... imperfecțiunile ei!

Și nu cred că are cineva toate calitățile în așa fel încât să se poată numi perfect. Tocmai asta nu dă nimănui dreptul să-l judece pe cel de lângă el, să arunce cu pietre și cu tot felul de injurii. Nimeni, dar nimeni, nu are dreptul, nu trebuie să aibă curajul să se uite în grădina celuilalt dacă nu o știe curată pe-a sa. Nimeni nu trebuie să găsească vinovați pentru propriile neputințe și niciodată nu e cazul să comentăm fără să cunoaștem, fără să avem argumente, rațiuni și adevăruri.

Eu știu mereu că trebuie să-mi văd de felia mea. Știu că trebuie să fiu cât mai bun și să încerc permanent să evoluez, să ies în față cu frumuseți și să nu mă afund în discuții fără rost.

Deși știu că în România comentariile și bârfele sunt sport național, aș vrea ca fiecare să-nțeleagă că n-avem voie și nu e deloc elegant să ne băgăm în seamă, să manipulăm, să jignim, să lovim și să nu ne pese de nimic, uitând să ne privim puțin în oglindă și să ne vedem micimea.

Nu m-am considerat niciodată un exemplu pentru cineva, încercând doar să-mi văd de treabă și să muncesc pentru tot ce mi-am propus să realizez în viață. Sincer, nici vedetă nu sunt! Nu prea rezonez cu termenul ăsta și nicio viață ca atare nu trăiesc! Merg la piață, la cumpărături, am probleme, taxe de plătit, rate, sunt un om normal și-mi găsesc fericirea tocmai în aceste lucruri simple, cu oameni dragi mie, nefiind perfect.

Uneori, mi-aș dori nici să nu mă cunoască lumea, să trec așa, neobservat... Vedetismul nu ține neapărat de statut, ci de educație. Nimic nu ne dă dreptul de a fi altfel față de cei din jur, chiar dacă avem o profesie expusă.

Și, credeți-mă, cu toți brazii pe care-i împodobesc iarna, cu toată popularitatea din anii aceștia... hai să le spun „consacrați“, aproape 25, eu sunt veșnicul puștan din Turda, cu accent ardelenesc, care se bucură la orice, căruia îi plac glumele, care face artă din pasiune și căruia îi place să dăruiască fericire, muzică și cele mai simple trăiri și emoții celor din jur!

De asta consider că n-ar fi rău ca fiecare să se analizeze mai mult, să se gândească mai mult la el și la viața lui, la educație, la cele trăite, la motive și chiar la dreptul de a vorbi despre alții, pentru că perfecțiunea asta imaginată de toți cei care preferă să-i privească pe alții decât pe ei nu e altceva decât o frumoasă minciună!

Așadar, încercați să fiți cumpătați. Ne mirăm de multe ori de reacțiile noastre din anumite situații! Uneori suntem irascibili, încărcați de probleme, alteori prea calmi sau vulnerabili. De multe ori, ne grăbim să zicem sau să facem, iar mai apoi regretăm deciziile luate, având păreri de rău!

Cheia stă în echilibru, pentru că nimeni nu-i perfect!