Iubesc oamenii care fac în viață doar ce-i definește. Profesioniștii care știu că doar de pasiunea aceasta nebună pentru ceva depinde și succesul și fericirea lor. Un astfel de om este Iuliana Tudor.
Toată lumea o cunoaște pentru capacitatea sa de a ține în mână un eveniment, pentru pregătire, pentru producțiile impresionante pe care le-a realizat și pe care le-a desăvârșit în ani. Dar puțini sunt cei care o cunosc pe Iuliana dincolo de această imagine puternică.
Recunosc că e o bucurie să vezi că în spate există un om sincer, capabil de a recunoaște când greșește. Iuliana este într-o permanentă evoluție, are un program strict, are priorități clare și uimește cu minunata sa capacitate de a vedea în ansamblu orice situație a vieții.
Și nu a avut cea mai simplă cale pe parcursul existenței, dar și-a dus toate încercările cu fruntea sus, făcându-și părinții mândri. În special pe mama sa, i-a adus lumini pe chip, nelăsând-o vreo clipă să cunoască sentimentele nostalgiei sau ale părerii de rău. Poate că ar fi mult spus că și-a sacrificat clipe pentru ea, pentru că Iuliana trăiește cu fruntea sus și cu demnitate orice „examen” la care a fost și este supusă. Și a transmis asta și fiului său, pe care l-a educat în spiritul unei sănătoase noțiuni de a fi, cu bun simț și drag de ce este valoros.
Iuliana nu are limite. Este neînfricată, luptă pentru principiile sale și se impune atunci când vine vorba despre proiectele care poartă semnătura sa. Merge până în pânzele albe pentru ideile sale, are argumente palpabile mereu și reușește să impună respect prin ceea ce spune, simte și crede.
Nu are temeri și e permanent cu vorbele la ea, reușind să iasă din orice situație învingătoare. Nu arată atunci când suferă, este perseverentă și a dovedit că dragostea pentru televiziune, pe care o are de peste 20 de ani, îi este sens al vieții.
O apreciez pe Iuliana pentru felul în care se documentează, pentru seriozitatea sa, pentru capacitatea de a alege ce e bine și ce nu și, foarte important și, din ce în ce mai rar în lumea asta nebună, pentru puterea de a recunoaște dacă face sau nu bine ceva.
Și o apreciez pentru dragul de folclor, pentru felul în care muncește, izbutește și încearcă să-l aducă, de atâția ani, într-o formă accesibilă oamenilor. Are un suflet plin de autentic, de experiențe minunate și de amintiri de neuitat.
Despre sufletul ei special vorbește, într-un fel aparte, sensibil, în noua sa carte - „Fericirea nu costă nimic“, lansată săptămânile trecute în cadru festiv și elegant, alături de Editura Univers. Vorbim despre o carte autobiografică în care veți redescoperi un om dincolo de camerele de luat vederi, cu slăbiciunile aferente, cu împliniri și frici, cu toate luptele prin care a trecut și cu acea lejeritate de a scrie pe care o are doar o persoană inteligentă, pregătită pentru orice provocare, așa cum este ea.
Iuliana Tudor este, poate, figura cea mai pregnantă a Televiziunii Române din ultimii ani. A făcut și face audiențe record la TVR, promovând folclorul, în toate formele posibile, ca un fel de datorie pe care o duce cu profesionalism și sârguință la bun sfârșit mereu.
A debutat la TVR în anul 1999 și iată că, de aproape 25 de ani, face performanță, cu show-uri grandioase și proiecte speciale. Este credibilă, sârguincioasă, răzbătătoare și luptătoare pen- tru adevărul propriu.
Este un om pentru care nu s-a inventat încă un refuz și am certitudinea că mulți ani de acum înainte Iuliana Tudor va fi un profesionist al micului ecran, un moderator excepțional, un prezentator de seamă, iar eu sunt fericit de prietenia noastră și de faptul că pe 10 martie 2024, la Sala Palatului, alături de Orchestra Fraților Advahov și invitați speciali, în cadrul concertului „Drag de România noastră!“, Iuliana îmi va fi aproape, cu fericirile sale, pe gratis, pentru că da, fericirea chiar nu costă nimic!