Vreau să vă spun, pe scurt, o mică parte a vieții mele și a echilibrului meu interior. Nu m-au interesat niciodată invidiile altora. Mă poziționez deasupra lor, încerc să fac cumva să nu mă afecteze și, desigur, să nu răspund cu aceeași monedă, ci mai degrabă așa cum am fost eu educat, cu bun simț și empatie.

Sunt multe situații în care i-am ajutat, la propriu, direct, pe cei care m-au vorbit, m-au rănit sau m-au hulit pe la spate, chiar colegi de-ai mei, oameni în care, la un moment dat, am crezut și cărora mi-am încredințat o bucată bună de suflet.

M-am educat interior în așa fel încât să le arăt tuturor, fără scop demonstrativ, doar pentru cei care înțeleg, că eu nu fac parte din lumea celor mici, care jignesc, care râd în față și înjunghie pe la spate.

Mi-am impus mie să nu sufăr, să întorc și celălalt obraz, chiar și atunci când poate că aș fi îndreptățit să ripostez în cel mai vehement mod.

Eu nu spun că trebuie să mă placă toți. Nu spun că trebuie să fiu acceptat de toată lumea, pentru că știu că succesul și performanța deranjează, dar de acolo, până la dorința de a minimaliza munca mea asiduă, până la nemernicia de a jigni publicul care mă iubește și care plătește bilet prin toată țara ca să mă vadă și să asculte muzica mea, e cale lungă.

Poate și din această cauză nu am foarte mulți prieteni artiști, pentru că îi simt pe cei care nu sunt sinceri și pentru că am trăit atât de multe dezamăgiri încât m-am lecuit cumva să combin munca, profesia cu prietenia și relațiile apropiate.

Eu înțeleg că invidia e un sentiment puternic, care-i hrănește pe mulți, dar mai știu ceva, ceva universal valabil, indiferent de domeniu - cine muncește, are! Cine are talent, are! Cine iubește ce face, pune suflet, se înconjoară de oamenii potriviți, investește, face sacrificii, are! Și când faci toate cele înșirate mai sus, credeți-mă, nu mai e deloc timp de invidii, într-o lume pe fugă, plină de haos și de tehnologizare, în care e loc pentru toți.

Îmi doresc ca dezamăgirile mele cu privire la cei apropiați să fi fost doar iluzii, dar cred că fiecare dintre noi trebuie să avem parte de acest duș rece, ca să ne învățăm lecția și să fim mai puțin creduli.

Prietenia nu se cumpără și nu cere favoruri. Acestea sunt primele semnale. Sinceritatea unui om stă în felul neașteptat de a privi toate situațiile, plăcute sau neplăcute, în onestitate. Voi prefera mereu un om dur, dar sincer, decât un lingușitor care acum mă pupă și după zece minute m-ar devora cu păreri denigratoare, opinii dușmănoase, bârfe de șanț sau prejudecăți ancenstrale.

Pe scurt, eu am ajuns unde sunt azi pe MUNCA mea! Nu am primit nimic de-a gata, am luat mereu deciziile pe care am crezut că le pot duce, am învățat mult de la oamenii din jur, mi-am format o echipă imbatabilă, am evoluat, am crescut, am citit, am studiat, am luptat, am plâns și-am râs deopotrivă și nu m-am culcat pe-o ureche plângându-mi de milă sau arătând cu degetul.

Sunt unde sunt, fac ce fac, pe forțele mele, pe ceea ce sunt, pe talentul meu, pe cum mi-am așezat lucrurile și pe bucuria aceasta de a dărui din ce sunt, celor din jur. Când vor înțelege mai mulți asta, nu doar despre mine, ci și despre ei, nu vor mai avea timp să-i invidieze pe alții și își vor vedea de propria pătrățică.

Cred că sentimentul care macină și urâțește lumea cel mai mult este invidia și nu am să înțeleg niciodată de ce să simți asta, când nimeni și nimic nu e mai presus de altcineva, când fiecare ale locul său și când tot ce trebuie să faci este să fii onest cu tine, cu putințele tale, cu cine ești și cine vrei să fii.

Așa că eu sunt un artist invidiat, dar merg mai departe, cu fruntea sus, oferind publicului meu, din România și din Basarabia, frumos în stare pură! Pentru că vă iubesc și iubesc ce fac pentru voi!