Săptămâni la rând am făcut planuri de a organiza un turneu în Elveţia. Doamna ambasador Opriş ne-a făcut invitaţia, dar mai trebuia să facem rost de bani. Am bătut la mai multe uşi, şi chiar ministerul ne-a aprobat cererea. Astfel, ne-am pornit la drum. Elveţia nu prea tolerează emigranţi, iar români sunt puţini, dar aleşi. Spre bucuria noastră, ni s-a transmis repede că suntem aşteptaţi, nu în două, ci în cinci oraşe. Când ni s-a spus că sălile vor fi arhipline am pornit la drum. Doamne, frumoasă ţară! Un amestec de munte, de lacuri şi de întinse pajişti pe care pasc nenumărate văcuţe pătate. Cred că ele tund iarba, căci în urma lor rămâne un gazon perfect. Când te uiţi în jur te întrebi cum şi-au păstrat autenticitatea arhitectonică sub avalanşa modernismului care a invadat Europa. Castele, biserici, case într-o armonie perfectă, aceasta este Elveţia. Curăţenia este perfectă, farmaceutică. Porţiunile în care au fost oraşele vechi sunt păstrate intacte, străduţele foarte înguste, casele şi ele joase, cu grinzi aparente, buticuri mici cu suveniruri brodate cu modele artizanale, flori, flori şi iar flori. Totdeauna m-au uimit muşcatele de la ferestrele oraşelor germane, dar aici parcă s-au întrecut cu totul. Primul oraş, Freiburg, cu o catedrală superbă, ne primeşte într-un hotelaş mititel care se cheamă „Vulturul”. Camere mici, dar foarte curate şi cochete, jucăm într-o sală de teatru, deci condiţii perfecte. Plin, succes mare. În zori, plecăm la Lugano şi, de-a lungul şoselei, ne însoţeşte un lac uriaş, ca o mare pe o parte, iar pe cealaltă, munţi înalţi cu brazi subţiri ce privesc spre cer. Lugano ne găzduieşte doar o noapte, căci a doua zi avem spectacol la Neuchâtel. Spre norocul nostru, gazda, doamna consul Marinela Somazzi, ne invită la o plimbare prin locurile importante şi ne satisface curiozitatea. Am mâncat într-un restaurant italienesc amuzant şi ne-au servit dintr-un vas uriaş, făcut dintr-o roată de caşcaval (foto 1). Una dintre ciudăţenii mi s-a părut mulţimea de dovleci din faţa diverselor locaţii. Am aflat că e o tradiţie veche ca în lunile de toamnă să se mănânce supe de dovleac şi multe alte preparate. El, dovleacul, ornează pragurile caselor ca un simbol al prosperităţii. Ultimul oraş a fost Lucerna, care este socotit cel mai frumos şi mai vizitat de turişti. Am locuit într-un hotel cu bostani la intrare (foto 2), într-o piaţetă rotundă, străjuită de foste grajduri amenajate absolut superb. În această ţară se simte un extraordinar simţ estetic, ce funcţionează în toate domeniile. Nimic nu supără ochiul, nimic nu e dizgraţios. Spectatorii noştri români ne-au aplaudat cu frenezie și ne-au primit cu braţele pline de ciocolată.