Main menu

header

504 31 1A venit iarna, cu frumuseţea şi cu neplăcerile ei. De ce oare pe vremuri sesizam numai partea ei frumoasă? Oare pentru că părinţii purtau pe umeri toate necazurile şi noi aveam gândul numai la omul de zăpadă şi la săniuţele care alunecau pe derdeluş? Probabil. Oricum, era mult mai puţină aglomeraţie. Zăpada se aşternea liniştită şi îmbrăca străzile mai multă vreme şi mocirla nu ne mânjea atât de tare. Deşi, dacă mă gândesc bine, nu era nici atunci prea uşor. Moş Nicolae nu bătea la toate porţile, portocalele veneau rar, iar unii copii nici nu ştiau ce este aceea o banană. Nu văzuseră niciodată. Eram în piaţă şi o mamă cu un copil alături a cumpărat o banană. Copilul a întrebat: „De ce luăm numai una?” N-a primit niciun răspuns. Apucam brazi foarte rar, iar podoabele erau decupate din hârtie colorată, beteala, improvizată tot din hârtie făcută sub formă de lănţişor, iar lipici... nici vorbă. Doar făină înmuiată cu apă, care, uscată, se dezlipea repede. Steaua era o sită îmbrăcată în hârtie aurie, și pe ea lipeam câteva abţibilduri cu capete de îngeraşi şi multă hârtie creponată. Omul de zăpadă îl ridicam repede. Doi cărbuni pentru ochi şi un morcov pentru nas erau uşor de găsit. Doar pentru căciulă, la disperare, se mai folosea oala de noapte. Mama, maestră la împletit, punea la poalele pomului ciorăpei şi pulovăraşe împletite, cu model foarte frumos. „Moş Crăciun aduce ce-ai nevoie”, sublinia ea, şi o credeam. Cu masa cea mare de Ajun era mai greu. Făceai multe temenele să obţii carne, ouă, cârnaţi, ba chiar şi fasolea nu se găsea pe toate drumurile. Murături aveam, căci mama era pricepută la toate. Venită din Basarabia în 1944, femeie cu cap, s-a străduit să ia post în Ardeal. Ştia că aici sunt oamenii mai gospodari şi spera să se descurce mai uşor. Cu timpul, a învăţat să taie şi porcul, să-l prepare în casă şi să-l conserve pentru câteva luni. Învăţam la aceeaşi şcoală cu mama. Când veneam amândouă acasă, îmi spunea: „Mâncăm în cinci minute!” Zis şi făcut. Punea tigaia pe foc, scotea din garniţă o lingură cu untură cu jumări şi spărgea deasupra două ouă. Pâine nu prea se găsea, era raţionalizată. De aceea, fiecare feliuţă era uscată la cuptor şi aveam astfel o lădiţă de lemn plină cu posmagi. Necazurile nu înmuiau inima mamei, şi rezultatele de la şcoală erau urmărite cu stricteţe. Ţin minte că m-a luat de-o aripă într-o zi, m-a dus în clasă şi-a întrebat-o pe învăţătoare: „De ce i-ai dat nota 10, că n-o învăţat nimic zilele astea, joacă fotbal pe maidan!” Învăţătoarea mea, râzând, a potolit-o; aveam o memorie bună şi nu-mi trebuia mult să învăţ. Am citit enorm. Asta mi-a îmbogăţit vocabularul, imaginaţia, înţelegerea vieţii. N-am făcut niciodată mare efort pentru a învăţa şi n-am scăzut niciodată sub nota 8,5. Am iubit-o mult pe mama mea şi i-am respectat toate dorinţele. Tata n-a fost cu noi de la 5 ani, era în Siberia şi l-am revăzut abia peste 18 ani. Teatrul m-a urmărit de mică, şi uite că mi-a ieşit!504 31 2