Vă spuneam că filmul românesc s-a bucurat de prezenţa unor actori excepţionali, 90% proveniţi din teatre. Unii aveau şcoala veche a experienţei pe scenă ca Geo Barton, Beligan, Birlic, Ciubotăraşu sau Dina Cocea. Alţii începuseră să apară ca absolvenţi ai Facultăţii de Teatru şi Film. Toţi s-au adaptat necesităţilor tehnice ale filmului şi s-au cernut în timp. L-am pus în fruntea listei pe domnul Geo Barton, eroul filmului „Moara cu noroc”, un bărbat de o frumuseţe rară, cu trăsături tăiate-n piatră, dar mângâiate de o nobleţe şi de o tandreţe ce nasc iubire. Am avut norocul să-l văd şi în teatru, în nenumărate roluri de succes, dar „Moara” l-a impus ca un mare actor de film. Juca alături de o tânără studentă a Institutului de Teatru, Ioana Bulcă, o româncă blondă, deosebit de frumoasă, care apoi a rămas până azi actriţa Teatrului Naţional. Cu domnul Barton m-am întâlnit în distribuţia filmului „Pantofiorul Cenuşăresei”, în regia maestrului Jean Georgescu. M-am bucurat de preţuirea sa şi pentru faptul că, în tinereţe, cochetase cu teatrul muzical şi iubea Revista. Am figurat mereu în declaraţiile sale de simpatie pentru tânăra generaţie şi mă mândresc cu asta. Recent, la Teatrul Naţional, s-a făcut o întâlnire în amintirea marelui actor. Fiica sa, Anita, prin Fundaţia Geo Barton, a adunat o sală arhiplină şi s-au rememorat şi cariera artistului, şi Epoca de Aur a acelei generaţii. Ion Popescu Gopo, în 1957, creează „Scurtă istorie” şi cucereşte marele Premiu „Palme d’Or” la Cannes. El propune lumii „Omuleţul” caraghios cu cap gogonat, cu mâini şi cu picioare subţiri, care vorbeşte oamenilor despre facerea lumii. Cum spune domnul Pivniceru în cartea sa, „Gopo şi-a depăşit epoca, influenţând puternic cursul animaţiei tradiţionale”. Trece apoi şi face filme cu actori, simpatizând în mod special cu Iurie Darie, junele-prim al epocii. Mă distribuie şi pe mine în „Faust XX”, unde apare şi un straniu actor şi poet Emil Bota, societar al Teatrului Naţional. Printre curiozităţile filmărilor, trebuia să conduc o maşină - eu n-am avut, şi nici azi nu am carnet de conducere. Ei bine, totuşi am condus, având ajutor un şofer întins la picioarele mele, care manevra pedalele de pornire şi de oprire. Ce-ţi mai e şi cu tehnica asta! „Figuranţii” Malvinei Urşeanu m-au învăţat o mulţime de lucruri. Întâi, pentru că doamna Urşeanu era cu adevărat o Doamnă, ce mânuia cu graţie şi cu rafinament relaţiile interumane, ceea ce făcea ca munca noastră să fie o plăcere. Aici am avut norocul să întâlnesc o actriţă minunată, printre cele mai mari ale filmului românesc, Gina Patrichi. Optimism, umor, frumuseţe, relaxare, căldură, multă căldură şi prietenie. Avea un glas ca un clinchet de clopoţel, ce-ţi pătrundea în suflet cu sensibilitatea sa fantastică. Te ajuta, îţi transmitea încredere şi-ţi dăruia din strălucirea sa.
