Tot vorbind despre cinema, amintirile mă copleşesc şi mi se pare normal să vă vorbesc despre întâlnirea mea cu filmul la 20 de ani. Eu eram studentă în anul I, Rodica Tapalagă în anul II şi Ştefan Tapalagă în anul III. Doar Iurie Darie era mai mare ca noi şi deja foarte cunoscut. Ni s-au alăturat în distribuţie domnul Ion Lucian, maestru incontestabil, şi alţi câţiva colegi mai mari. Nici nu ştiu exact cum am fost aleasă pentru prima şi marea mea aventură, filmul „Alo, aţi greşit numărul”. Întotdeauna am avut un bust mai mărişor, şi faptul că am fost distribuită într-un rol de sportivă nu mi se părea un lucru prea bun. Dar cum să rezişti la tentaţia de a face film? Aveam, spre norocul meu, un păr foarte bogat, dar operatorul filmului, Andrei Feher, m-a pus să mă tund imediat scurt, vezi Doamne, să par mai sportivă. Colac peste pupăză, aveam în faţă doi dinţişori puţin suprapuşi pe care, bineînţeles, mi i-a pilit şi mi i-a îmbrăcat într-o cămaşă nouă. Nici azi nu înţeleg de ce m-au „ciopârţit” pe mine şi nu au ales o fetiţă sportivă. Mă rog, au hotărât asta şi operatorul, şi regizorul Andrei Călăraşu. S-a filmat în Bucureşti, deci comod pentru noi, studenţii. Întâlnirea mea cu arta filmului a fost emoţionantă. Dar, pe vremea aceea, actorii mai în vârstă ne încurajau şi ne învăţau pas cu pas. Şi cum noi îl aveam pe Ion Lucian, ne-a devenit profesor. Regizorul Călăraşu era om vesel, pus pe şotii, şi filmările decurgeau într-o atmosferă relaxată. Fiecare zi de filmare era o bucurie, iar noi începusem să iubim fiecare cadru. Vă amintiţi scena cu prăjitura de la Cofetăria Scala? A trebuit să filmăm cadrul cam de şase ori. Ei bine, tot de atâtea ori a trebuit să mănânc prăjitura respectivă ca să fie racord. Era vorba despre o prăjitură de ciocolată, şi chiar era ciocolată adevărată. Uite aşa, după cele şase prăjituri, mi s-a „tăiat” definitiv de bunătăţile de la Scala. Un alt cadru s-a tras la şosea, unde eu cu Ştefan ne plimbam şi începea o ploaie straşnică. Alături de noi era plasată o maşină de pompieri, care la comandă pornea ploaia năzdrăvană. Ne-au murat de mai multe ori, dar noi am râs, pentru că făcea parte din greutăţile filmărilor, care urmau să fie răsplătite cu bucuria succesului. Publicul aştepta de mult o comedie, şi succesul a fost într-adevăr excepţional. Premiera a avut loc la Cinematograful Patria, unde a participat și Nicolae Ceauşescu, din partea Comitetului Central UTC, secţia Cultură. L-am aşteptat în loja oficială cu teamă, căci era un om care nu zâmbea prea des. În final, a aprobat filmul şi chiar ne-a zâmbit încurajator. De-a doua zi, lumea ne recunoştea pe stradă şi ne felicita. În anii ce-au urmat nu m-am întâlnit pe ecran cu roluri prea ofertante, deşi în teatru şi în televiziune făceam succes după succes. Deşi am jucat în 30 de filme, poate doar rolul din „Nea Mărin miliardar”, film regizat de Sergiu Nicolaescu, m-a bucurat mai mult şi filmul „Mamaia”, regizat de un tânăr nostim din Spania.