Parcă nu se potriveşte, nu? De obicei, asta se întâmplă când crapă pietrele, cu ţuică fiartă, ca să te încălzeşti, şi cu şorici perpelit la flacăra focului de paie ce-l onorează pe domnul Guiţ, sacrificat spre bucuria noastră. Deşi pare barbar, obiceiul ne face fericiţi în preajma Sărbătorilor, căci nimic nu trece peste parfumul de tochitură cu usturoi şi cu mămăligă aburindă. Am nişte prieteni foarte buni şi generoşi, Ivan şi Livia, care conduc o făbricuţă cu 80 de angajaţi. Ei au grijă întotdeauna pentru salariaţii lor să sărbătorească Crăciunul cu tăierea unui godac. De Crăciunul acesta, eu n-am putut să asist la ceremonial, şi ce credeţi că au făcut? Au mai tăiat un grăsan în cinstea mea şi, desigur, spre bucuria mai multor prieteni. Ce să vă spun, a fost o zi minunată. Am băut o ţuică fiartă de Râmnicu-Vâlcea parfumată, am ronţăit şoriciul fraged, tăiat şuviţe subţiri şi sărat cât trebuie, şi ne-am spus poveşti până ce meşterii pricepuţi l-au tranşat pe nefericit. Căpăţâna urecheată din care s-a făcut o piftie usturoiată ne privea cu reproş, dar ne-am făcut că n-o vedem şi ne-am întors ochii spre codiţa îmbârligată. Am intrat mai apoi într-o încăpere mare, dar bine încălzită, unde ne aştepta o masă mare, cu plăcinte calde basarabene de varză, de cartofi şi brânză, pentru a ne ogoi foamea până ce este gata pomana porcului. După aceea, ca totul să fie perfect, lângă pomană au fost aşezate castronaşe cu usturoi cu smântână şi o mămăligă cât toate zilele, nici prea moale, nici prea tare, căci fără ea nimic n-ar fi avut destul haz. Plus castronaşele cu murături asortate. Şi încă ceva, la piciorul mesei, cum spune moldoveanul, se găseau sticle de căpşunică parfumată, numai bună să stingă setea mesenilor. Deşi ne-am întâlnit la ora 11:00 dimineaţa, abia am reuşit să ne împrăştiem pe la 18:00 seara, căci se lăsase întunericul. Ne-am despărţit veseli şi sătui şi ne-am promis că ne vom revedea mai devreme de sacrificarea următorului godac.