Mereu sunt întrebată, desigur, din cauză că lumea ştie ce mult am călătorit: unde v-a plăcut mai mult, ce v-a impresionat sau unde aţi fi vrut eventual să vă stabiliţi? Întrebarea este firească, mai ales acum, când fiecare dintre noi e liber să plece oriunde, să-şi satisfacă astfel curiozitatea, să-şi încânte sufletul cu imagini frumoase, cu obiceiuri din ţări îndepărtate şi locuri exotice. De fapt, întrebarea este mai dificilă pentru mine, căci ar trebui să aleg, să triez, să mă hotărăsc ce mi-a plăcut cel mai mult din tot ce am văzut sau am simţit de-a lungul călătoriilor mele. Dificil, căci am străbătut de-a lungul şi de-a latul cele cinci continente şi nu mi-ar ajunge această pagină de gazetă, aşa că o voi lua la întâmplare precum se scurg în memorie amintirile. M-aş opri mai întâi în Italia, ţară plină de soare, cu o lume amabilă, apropiată de temperamentul nostru, veşnic verde şi înmiresmată. Am să vă povestesc altă dată despre dantela litoralului mediteranean, dar azi o să vă vorbesc despre locul de întâlnire al tuturor turiştilor ce vizitează Roma, locul în care şi eu, şi toţi ar vrea să revină - Fontana di Trevi. Ascunsă printre străduţe, nu departe de Piaţa del Popolo, înconjurată de clădiri monumentale, dar care n-o asupresc, Fontana este zi şi noapte vizitată de turişti. Spaţiul, deşi e mic, e foarte plăcut, căci este împrospătat mereu de ţâşnitori şi de bazinul ce-o înconjoară, limpede, care lasă să se vadă monedele aruncate de vizitatori, în speranţa revenirii. Ai vrea să locuieşti aici pentru a trece prin faţa ei în fiecare zi, pentru a-ţi bucura sufletul privind la grupul statuar de o frumuseţe rară. Dacă anunţi pe cineva că pleci în Belgia, o să-ţi spună imediat: să nu cumva să ratezi oraşul Brugge. Tot orăşelul este o încântare. Ca să-l vizitezi, te urci într-o barcă şi astfel, pe canalele ce şerpuiesc, vei fi uimit de frumuseţea caselor vechi de sute de ani, de magazinaşele pline de suveniruri lucrate de mână, de aranjamentele florale de pe străduţele înguste, ce te fac să te îndoieşti că ai putea trece pe acolo vreodată cu maşina. În piaţa mare sunt multe cafenele şi restaurante mici, care te îndeamnă să le vizitezi. Surpriză! Chiar de la intrare, la unul dintre ele ne întâmpină o voce prietenoasă: bine aţi venit la noi! Da! Sunt peste tot români care-şi caută norocul şi speră cu hărnicie şi cinste să-l găsească. Am petrecut o vreme cu ei, ne-am făcut mărturisiri, căci s-ar întoarce acasă acum când au învăţat multe, dar nesiguranţa timpului îi sperie.

Am ajuns odată şi în India. O ţară misterioasă şi plină de contraste. Mai întâi te uimesc strălucirea sariurilor de voal şi hainele bărbaţilor de un alb imaculat, grandoarea palatelor înconjurate de munţi de mizerie. Aici trebuie să vizitaţi monumentul iubirii, Taj Mahal. Nu vă speriaţi de mulţimea cerşetorilor care-l înconjoară, pe care cu greu îi alungă poliţia. Nu vă lăsaţi furaţi de hoarda de maimuţe mici ce împânzesc tot parcul, ci priviţi cu uimire uriaşul ansamblu de marmură dantelată ce străjuieşte mormântul iubirii. Prin 1650, un şah şi-a îngropat soţia tânără şi a construit pentru ea această clădire fantastică. Tot acolo a fost şi el îngropat. Astăzi, turiştii se plimbă pe aici în tăcere, căci frumuseţea locului uimeşte şi te face să crezi în nemurire.