Atunci când porneşti spre Israel, dorinţa care te cheamă acolo este să vizitezi locurile sfinte. De obicei, primul drum este la Mormântul lui Iisus, unde vrei să aprinzi o lumânare şi să te rogi. Ajungi în piaţeta din faţa bisericii (foto 1), de obicei arhiplină de lume, intri apoi şi te închini într-un altar dinaintea mormântului împodobit cu candele uriaşe (foto 2). Apoi te aşteaptă o încăpere cu bolţi înalte, iar în mijlocul ei este o criptă mică, unde te vei apleca adânc pentru a ajunge la mormânt. Nu poţi să stai aici mai mult de două minute, căci puhoiul de oameni te obligă să mergi înainte, dar aici te cuprinde o tainică simţire, o dorinţă de aţi închina sufletul lui Dumnezeu. Trec prin faţa mormântului milioane de oameni de religii diferite, care se apleacă însă cu smerenie, şi în tăcerea lor dovedesc un respect fără de margini. Te va urmări acest sentiment în continuare, când vei pleca spre Zidul Plângerii, unde fiecare om care vine îşi scrie dorinţele pe un bileţel, pe care îl introduce în micuţele crăpături ale zidului. Pare o acţiune puerilă, dar, când vezi mulţimea de tineri care stau aici şi se roagă ore întregi, începi să crezi că Dumnezeu le va asculta ruga. Nu trebuie să ratezi Biserica Maicii Domnului. Aflată la o adâncime de 49 de trepte, în aceeaşi linişte impresionantă, şiruri, şiruri de oameni se închină la icoana uriaşă din faţa altarului, iar deasupra lor, tavanul, împodobit cu candelabre, sfeşnice şi candele, creşte senzaţia de mister şi îndeamnă spre închinăciune. Candelabrele sunt în sute de forme şi culori, în funcţie de ţara care le-a dăruit. Când am ajuns prima oară în Israel, în 1969, am fost nerăbdători să mergem la Ierusalim. Am plecat în zori, cu ideea că seara trebuie să ajungem înapoi la spectacol. Deci am mers în pas întins. Pe după-amiază am ajuns şi pe Drumul Crucii, drumul patimilor lui Hristos. Când vorbim despre Drumul Crucii avem imaginea unui urcuş larg. Ei bine, este o străduţă îngustă, adesea întâlnită în oraşele orientale, şi de-a lungul ei sunt notate opririle Mântuitorului. Ele sunt numite pe înţelesul tuturor „Station”, deci staţie, şi cum noi începusem să fim neliniştiţi, căci era târziu, umblam cu ochii şi după o staţie de taxi. Am urcat ce-am urcat panta nu prea mare şi, la un moment dat, un coleg de-al nostru ne-a spus: „De ce mai urcăm, uite aici scrie clar, «staţia 7»”! Unii am râs, alţii l-au crezut, până când i-am lămurit că nu e vorba despre o staţie de taxi, ci de una dintre opririle Domnului Iisus Hristos pe Drumul Crucii. Fiecare dintre aceste staţii este însemnată cu ornamente arhitecturale, cu scrieri din Biblie şi imagini din aceasta. Dacă aveţi timp, şi noi am făcut-o, puteţi merge la Bethleem, oraşul mititel aşezat într-o vale împrejmuită de coline aurii, pământul fiind destul de arid, pătat doar de florile roz ale copacilor de magnolia, singurii care înfloresc aici în luna ianuarie. Şi, după un drum ca acesta, nu rezişti să nu guşti dintr-o lipie plină de falafeli atât de gustoase făcute din năut. Eu ştiu să le fac şi la Bucureşti.