Nu ne vom depărta nici săptămâna aceasta de locurile unde putem să ne reculegem în momente de slăbiciune, unde putem găsi tăria sufletească să depăşim greutăţile. Tot călătorind prin atâtea locuri am avut bucuria de a vizita o mulţime de lăcaşuri închinate lui Dumnezeu de o frumuseţe fără de margini. Am admirat monumentele catolice cu aliura lor solemnă, cu arhitectură măreaţă, cu statuile sfinţilor, cu turle dantelate de piatră şi vitralii luminoase. Inspiră încredere, solemnitate, austeritate. Catolici, ortodocşi, protestanţi, mă întreb oare de ce om fi împărţiţi în atâtea credinţe, când avem de fapt acelaşi Sfânt Dumnezeu, care ne protejează şi domneşte asupra vieţii noastre. Peste tot, dar mai ales în Europa, te întâlneşti cu lanţul bisericilor ruseşti, spectaculoase, cu turlele lor colorate sau aurii de diverse mărimi. Ele se văd de departe, dar în interiorul bisericii găseşti zeci de icoane pictate care te fac să poposeşti îngenunchind multe ceasuri. Vă arăt aici biserica rusească de la Nisa (foto 1), care ne-a lăsat muţi de admiraţie şi ne-a amintit că şi la noi, în Bucureşti, avem o asemenea bijuterie. Răsfoind prin albumele mele am găsit şi Biserica Sfintei Maria Magdalena (foto 2), care sclipeşte în soarele fierbinte al Ierusalimului şi care este asaltată de turişti. V-am mai spus, cred, că toate monumentele Ierusalimului au o culoare specială, o strălucire aparte. Culoarea aurie a zidurilor, împrejurimile pline de flori şi de verdeaţă creează un tablou optimist, dragoste de viaţă şi credinţa că cineva acolo Sus ne iubeşte. Acum câţiva ani, domnul Ion Antonescu, pe atunci subsecretar de stat la Ministerul Culturii, a organizat o excursie minunată pe la toate mănăstirile Moldovei. Într-un autocar mare, 50 de actori, printre cei mai importanţi din teatrul şi din filmul românesc, au pornit să cunoască mănăstirile Moldovei. Ele au fost multe la număr, mănăstirile Moldoviţa, Suceviţa, Voroneţ, Mănăstirea Neamţului, Mănăstirea Moldovei, toate de o frumuseţe rară şi de o simplitate emoţionantă. Fără exces de bogăţie, mănăstirile noastre impresionează prin simplitate, eleganţă şi austeritate. Eram la Mănăstirea Humorului (foto 3) şi l-am văzut pe Ştefan Iordache stând pe o băncuţă îngândurat şi mi-a spus: „Cum au putut să treacă atâţia ani şi să nu văd aceste frumuseţi”?! Aşa au simţit majoritatea dintre colegii mei. A fost o călătorie care ne-a umplut de tandreţe şi de conştiinţa valorii neamului nostru, de dragostea pentru strămoşii care au ridicat aceste aşezări şi le-au păstrat cu sfinţenie de-a lungul anilor.